6 sate în care să-ți petreci Crăciunul

Tradiții, peisaje unice și mănăstiri monument istoric, toate acestea reprezintă doar câteva din motivele pentru care ar trebui ca sărbătorile de iarnă să fie petrecute în vatra satului.

Pentru a omagia toate aceste elemente definitorii ale așezărilor rurale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca anul satului românesc.

Dacă doriți să sărbătoriți Nașterea Domnului în cadrul unei atmosfere de neuitat, puteți opta pentru unul din satele de mai jos.

 Breb, satul preferat al prințului Charles

Satele din Maramureș sunt locuri tot mai apreciate de turiștii români și străini. Breb este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase sate din zona Maramureșului, un loc pitoresc unde Crăciunul este sărbătorit așa cum se cuvine.

Tradițiile, portul popular, arhitectura caselor de lemn, peisajele unice şi biserica veche de peste 400 de ani transformă acest loc într-unul de poveste.

De aceste aspecte a fost impresionat și prințul Charles care a cumpărat două case în Breb motivat fiind atât de frumusețea peisajelor, cât și de ospitalitatea locuitorilor. A ajutat chiar și la refacerea acoperișului bisericii construită în anul 1622.

În timpul Crăciunului, zona este mai înfloritoare ca niciodată, sătenii îmbracă portul tradițional și vestesc tuturor Nașterea Domnului Iisus Hristos prin colinde.

Fundata, satul de pe acoperișul României

Transilvania îşi primește vizitatorii cu peisaje incredibile, oameni ospitalieri, dar şi cu tradiţii păstrate cu sfinţenie din generaţie în generaţie.

În locul unde se întâlnesc Transilvania cu Muntenia, se află unul dintre cele mai pitoreşti şi idilice sate din România.

Fundata este satul situat la cea mai mare altitudine din România pentru o astfel de așezare, 1360 metri.

Nu trebuie omisă  în perioada Crăciunului cea mai veche biserică din sat ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

La câțiva kilometri de Fundata se află Şirnea, primul sat turistic din România, declarat încă din 1968.

Sucevița

Sucevița figurează în topul celor mai frumoase sate din Bucovina, cunoscut mai ales pentru mănăstirea cu același nume inclusă pe lista monumentelor UNESCO.

Mănăstirea Sucevița este una dintre cele mai bine conservate mănăstiri ale artei medievale moldovenești. Impresionează prin arhitectura bizantină combinată cu elemente gotice și moldovenești.

Aici puteți vizita și casa memorială a preotului Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu și un muzeu etnografic.

Localnicii din această zonă prezintă turiștilor diverse ateliere de meșteșuguri, precum țesutul la război, sculptura în lemn și pictura pe sticlă.

Polovragi

Satul Polovragi din Gorj este unul dintre cele mai frumoase sate din Oltenia. Este înconjurat de o priveliște de vis, aflându-se pe Cheile Oltețului, arie naturală protejată.

Zona este cunoscută mai ales pentru mănăstirea în stil bizantin, veche de mai bine de 500 de ani, descrisă de Regina Maria ca fiind „O adevărată armonie în alb”.

Experienţa duhovnicească trăită de regina Maria la Mănăstirea Polovragi a fost relatată în cartea sa intitulată „Ţara mea” apărută în 1916.

Alteța Sa descria drumul străbătut între Mănăstirea Horezu, pe care o vizita frecvent, şi Mănăstirea Pologragi. A fost impresionată mai ales de crucile de pe marginea drumului, un obicei specific Olteniei, pe care le asemăna cu nişte icoane.

De asemenea, în Polovragi se găsesc și ruinele unei cetăți dacice.

Cărpinet

Lista noastră de recomandări continuă cu satul Cărpinet din Bihor, unul dintre cele mai frumoase din Banat și Crișana.

În această localitate se află Mănăstirea Izbuc, cea mai veche din judeţ. Tot aici se află și Izbucul de la Călugări, un izvor carstic, monument natural.

Povestea satului Carpinet este cunoscută pentru longevitatea locuitorilor din trecut despre care se spune că trăiau peste 100 de ani fiecare.

Așezarea comunei în apropierea Munților Apuseni oferă turiștilor ocazia de a descoperi peisaje spectaculoase.

O traditie de Crăciun specifică locului este reprezentată de „Vicleim” sau „Irozii”, o scenetă din ajunul Crăciunului prin care tinerii prezintă povestea biblică a lui Irod care a poruncit uciderea pruncilor.

Un alt obicei este Colindul Dubașilor. Un grup de tineri merge la colindat mai ales la casele unde sunt fete nemăritate, alegând cântecele în funcție de meseria pe care o are capul familiei.

Luncăviţa

Cei care vizitează Luncăvița în perioada sărbătorilor de iarnă pot opta pentru un pelerinaj la Mănăstirile Saon, Celic-Dere, Cocoș şi Niculiţel.

În apropierea comunei se află și cetatea Noviodunum (Isaccea) și cetatea Dinogeţia.

Tradiția zonei cere ca grupurile de colindători sa fie formate exclusiv din tineri necăsătoriți. Pe alocuri,  Adamclisi sau Aliman, există trei cete de colindători: ceata de copii, ceata mică (din care fac parte tinerii necăsătoriți) și ceata mare.

Foto credit: wallpapersgood.com.de

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Mihai Eminescu a fost evocat peste ocean

În perioada 11-12 ianuarie la New York a avut loc Simpozionul „Mihai Eminescu”. Cea de-a XXVII-a ediţie a reliefat multiple aspecte din creația poetică și jurnalistică a marelui poet român. Evenimentul s-a desfăşurat sub auspiciile…