Membrii echipajului SMURD care s-a prăbuşit acum 14 ani la Iași au fost pomeniți joi în apropierea Aeroportului Iași, informează Mediafax. La troiţa ridicată în memoria primului echipaj SMURD Iaşi a avut loc o slujbă de pomenire şi au fost depuse coroane de flori. „Acum ne aducem aminte cu pioșenie de jertfa celor care au…
Episcopia Sloboziei și Călărașilor a publicat pe site-ul eparhial raportul privind activitatea social-filantropică din perioada octombrie-noiembrie 2019. În total au fost desfășurate 32.816 de activități social – filantropice și au fost donate ajutoare materiale în valoare de 561.760 lei. Astfel au primit ajutor copiii aflați în situații de risc, persoanele vârstnice, familiile aflate în dificultate,…
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului l-a instalat vineri ca stareț al mănăstirii „Sf. Antipa de la Calapodești”, pe ieromonahul Calinic Corceag, îndrumător al obștii monahale de la Schitul „Sf. Ierarh Nicolae” din Solonț. Sărbătoarea singurului sfânt român athonit cinstit de trei popoare ortodoxe a debutat în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului din ajunul zilei de…
Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul român athonit prăznuit atât în Biserica noastră, cât și în Biserica Ortodoxă Rusă și în Sfântul Munte Athos. Pe parcursul vieții sale, Sf. Antipa a trăit în mai multe mănăstiri din cadrul celor trei Biserici enumerate, în care prin ascultare și rugăciune a câștigat atât inimile oamenilor cât…
Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediţia a XXIX-a, va avea loc miercuri 15 ianuarie 2020, începând cu ora 17:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani. Poetul Matei Vişniec se află printre nominalizaţii la premiu, informează Agerpres care citează un comunicat de presă al Primăriei…
Elevi olimpici din 11 orașe ale țării sunt invitații Academiei Române în cadrul programului educațional „Școala de vacanță“, care se desfășoară în perioada 8-12 ianuarie 2020. Elevii participă la lecții susținute de academicieni, profesori, oameni de știință români și vizitează laboratoare aparținând institutelor de cercetare ale Academiei Române și de pe platforma Măgurele. Programul educațional…
Câştigătorul a cinci premii Emmy, Jonathan Jackson a descris perioada actuală a vieţii sale printr-un citat din a doua Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. Într-un dialog cu editorul de la Digital Journal, renumitul actor şi cântăreţ a spus că titlul actualului capitol al vieţii sale este: „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2…
Episcopul Ortodox Român al Canadei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, îndeamnă la rugăciune şi compasiune pentru victimele accidentului aviatic de la Teheran. Între cei 176 de pasageri ai aeronavei, 63 erau canadieni. În tragedia de miercuri, 8 ianuarie 2020, au murit și cei 9 membri ai echipajului. Practic, nu a fost înregistrat niciun supraviețuitor. PS Ioan…
1. În prima zi a din ianuarie, 2019 a fost proclamat Anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română. Agenția de știri Basilica a dat startul evenimentelor omagiale prin organizarea Expoziției de fotografie „Chipul satului românesc”. 50 „chipuri” ale satului românesc, în viziunea a 14 artiști fotografi, au putut fi admirate la Palatul Patriarhiei în…
De praznicul Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat Sfânta Liturghie la parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. În cadrul omiliei rostite, ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre importanța sărbătorii Epifaniei. Potrivit rânduielii bisericești, după Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Aghesmei Mari la care au participat numeroși credincioși. La finalul slujbei, Preasfinția Sa a acordat…
În predica rostită la Caracal de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Sebastian a atras atenţia asupra modului în care unii dintre noi alegem să ne sărbătorim onomastica. „Să-L iubim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe sfinții Lui și să-i cinstim cu evlavie, nu cu mâncare, cu băutură și cu distracție până după miezul…
La Mănăstirea Rohia, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit joi în cadrul primei ședințe a Sinodului Mitropolitan din 2020. În urma pensionării Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, va fi ales un nou Episcop vicar la Cluj. Prin urmare, în conformitate cu articolul 131 al Statutului de Organizare și Funcționare al Bisericii Ortodoxe Române,…
La final de an, Mănăstirea Valaam le-a oferit un dar special urmăritorilor pe reţele de socializare: o filmare cu un monah din obşte interpretând la pian o piesă semnată de Piotr Ilici Ceaikovski. Clipul a strâns numeroase aprecieri şi cuvinte de felicitare. Pe YouTube a fost vizualizat de peste 140.000 de ori, iar pe Instagram…
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a slujit marţi la paraclisul Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava”. În omilia sa, ierarhul a făcut referire la lipsa de empatie şi întrajutorare care există în societatea contemporană. „Astăzi lumea nu mai trăiește și pentru binele celorlalți, după pilda samarineanului milostiv din Evanghelie”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.…
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Botezătorul la Paraclisul Centrului Misionar Cultural din Dublin, Irlanda. Cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Episcopul Ignatie a slujit cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram al lăcașului de cult, informează Episcopia Hușilor. Vorbind despre cele…
Referitor la articolul apărut în publicația online Libertatea.ro, în data de 8 ianuarie 2020, intitulat: Sinucideri și afaceri imobiliare într-o clădire deținută de Mănăstirea Căldărușani, care menționează situația locativă a persoanelor din imobilul situat în Piața Sf. Ștefan, nr. 8, Sector 2, București, Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor face următoarele precizări: Imobilul…
Președinții filialelor ASCOR din toată țara se întâlnesc sâmbătă și duminică la București. Pe agenda Consiliului Național ASCOR se află centralizarea rapoartelor de activitate din anul 2019, dar și pregătirea aniversării de 30 de ani a organizației. „Longevitatea Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, din 14 iunie 1990 până în prezent, este unică în rândul asociațiilor…
Sărbătoarea Botezului Domnului a fost celebrată pe 6 ianuarie în toate Bisericile Ortodoxe din lume care respectă calendarul iulian revizuit. Vă invităm să descoperiți bucuria care a însoțit sărbătoarea Epifaniei pe mapamond printr-un scurt itinerariu fotografic. Constantinopol Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a slujit de Bobotează în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Fanar unde a oficiat și slujba…
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a demarat un proiect, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, prin care se dorește aducerea în atenția publică și, totodată, conștientizarea caracterului specific al bisericilor de lemn de la Curbură, Vrancea. „Bisericile de lemn din Vrancea, cu liniile lor arhaice decurgând din caracterul arhitectonic al bisericii de tip…
Academia Română anunță înființarea canalului propriu pe YouTube. Printr-un comunicat remis Basilica.ro, Academia Română semnalează publicului o nouă posibilitate de informare asupra activității sale științifice și culturale, a institutelor și centrelor sale de cercetare, precum și a Bibliotecii Academiei Române. Între rubricile permanente care grupează informația se vor regăsi: discursurile de recepție ale membrilor titulari…