Baldachinul în care au fost așezate spre închinare moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost împodobit și în acest a cu o cantitate uriașă de flori de aceeași familie bucureșteană care asigură decorațiunile florale din 2004 încoace. Florile sunt oferite de Florentina Buștei, care are o afacere de distribuție de flori en-gros. Ea spune că nu a…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe la plecarea din această viaţă a Preasfinţitului Părinte Vasile, fost Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului: Vineri, 08 octombrie 2021 Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului şi Sălajului Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a Preasfinţitului Părinte…
Preasfințitul Părinte Vasile, fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a trecut la cele veşnice la vârsta de 72 de ani în ziua de vineri, anunţă Mitropolia Clujului. Înmormântarea va avea loc luni, 11 octombrie 2021. Programul funerariilor de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca este următorul: 09:00 – Sfânta Liturghie arhierească 12:00 – slujba…
Purtătorul de cuvântul al Patriarhiei Române, domnul Vasile Bănescu, a reacţionat la articolul publicat de Recorder, sub titlul „Catedrala prăduirii neamului”. Catedrala Naţională este „ridicată în memoria celor mai frumoși oameni din istoria poporului nostru: eroii și martirii a căror jertfă a făcut posibilă realizarea statului român modern și democratic actual”, a subliniat el. Mesajul…
La Biserica Iancu Nou – Bălăneanu din Capitală va avea loc sâmbătă o conferinţă susţinută de cofondatorul Untold, Sorin Gadola, şi soţia sa, Diana. Evenimentul va începe la ora 17:00 cu participarea tinerilor şi credincioşilor din parohia menţionată şi din alte comunităţi parohiale ale Bucureştiului. Tema întâlnirii „Comuniune și comunicare cu familia Sorin și Diana…
Părintele Ieromonah Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei și paroh al comunității românești din Amberg, a oficiat miercuri slujba parastasului pentru cei 51 de soldați români care au murit în captivitate, în timpul Primului Război Mondial, în lagărul de la Grafenwöhr. Părintele consilier l-a avut alături în slujire pe capelanul ortodox al bazei militare…
Raclele cu moaștele Sfintei Parascheva și cele ale Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost scoase vineri dimineață în curtea Catedralei din Iași și așezate spre închinare. Scoaterea moaștelor a fost precedată de slujba acatistului, oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Sfintele moaște au fost apoi purtate pe umeri de clericii catedralei și depuse în baldachinul împodobit…
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a oficiat joi o slujbă de pomenire pentru renumitul cobzar Barbu Lăutaru. Parastasul a fost oficiat la Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Iași, unde este înmormântat rapsodul popular. Slujba a fost urmată de un moment artistic susținut de Orchestra „Barbu Lăutaru” de la Palatul de Cultură din…
Autoritățile române au colaborat cu cele italiene încă din anul 2019 pentru edificarea unui monument al eroilor români care au murit în regiunea Bolzano în timpul Primului Război Mondial. Ministerul Apărării Naţionale – prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Ministerului Apărării din Republica Italiană – prin Comisariatul General pentru Omagierea Morţilor în Război,…
La Opera Naţională Română din Iaşi va fi susţinut un concert vocal-simfonic în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, în data de 12 octombrie 2021, începând cu ora 18:30. Oratoriul este intitulat Chemări spre mântuire. Pelerini la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Realizat de compozitorul Viorel Munteanu, spectacolul reprezintă o expresie a recunoştinţei faţă de Sfânta Parascheva şi un…
Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, ocrotitorii spirituali ai Bisericii de la Palatul Cotroceni, au fost senatori romani, unii dintre cei mai importanți nobili de la curtea împăratului roman Maximian (286-305). Împăratul îi cinstea pentru vitejia lor în războaie și pentru dedicarea cu care își împlineau slujba. În secret, însă, ei erau creştini. Atunci când…
Preotul Claudiu Banu a lansat miercuri pe Facebook campania „Încalţă un copil sărman”. Clericul de la Parohia Parc Tăbăcărie – Constanţa intenţionează, cu sprijinul comunităţii, să ofere încălţăminte de iarnă pentru 1.000 de copii din satele sărace din judeţ. „Iarna sosește și mulți copii din județul nostru nu au încălțări de iarnă. Nici un copil…
Ca urmare a apariției pe site-ul Recorder a unui material cu titlul profund ofensator „Catedrala prăduirii neamului”, titlu care traduce de la început ca impură intenționalitatea întregului demers jurnalistic, Patriarhia Română dorește să aducă mai multe lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă. Este important de precizat că articolul este…
„Extrema urii sau antinomia iubirii este să urăşti pe cineva pentru că ţi-a făcut rău sau pentru că aşa vrei tu”, a spus duminică Părintele George Saner la Așezământul Bisericesc din München. „Este o uzanţă în societatea de astăzi. Să ne ajute Dumnezeu să ne ferim de aceasta”. „Cred că acesta este păcatul cu cadenţa…
Marius Ilie este preotul care din această vară a preluat slujirea capelei din Penitenciarul Jilava. El a inițiat un program prin care îi învață pe deținuți să scrie și să citească. Cel mai în vârstă elev are 48 de ani. Dimineața slujește la capelă, apoi primește oameni la consiliere, iar după masa de prânz începe…
Juriul a anunțat joi rezultatele evaluării interpretărilor și lucrărilor înscrise la cele două secțiuni ale Festivalului-Concurs Național „Lăudați pe Domnul” – ediția a XIII-a. Redăm integral lista cu rezultatele. Interpretare În contextul Anului omagial al pastorației românilor din afara României, s-au înscris coruri / grupuri corale / grupuri vocale (minimum patru membri), mixte sau de…
La împlinirea a jumătate de mileniu de la trecerea în veşnicie a Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, Arhiepiscopia Târgoviştei organizează un concurs şcolar dedicat acestuia. Sub genericul „Credință, educație și cultură în slujba comunității noastre locale – 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Neagoe Basarab”, competiţia este organizată în perioada…
Operatorii de turism din Republica Moldova și Ucraina au discutat vineri la Orhei despre crearea a patru rute turistice care să conecteze Ucraina și Republica Moldova. Proiectul își propune promovarea turismului din bazinul Nistrului și face parte dintr-un program UE al cărui scop este consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului. Participanții…
Festivalul „Răsună toaca-n cer” organizat de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Ap. Andrei” din Rotunda – Liteni și Protopopiatul Fălticeni aşteaptă înscrierea tinerilor pasionaţi la acest concurs. Aflată la a zecea ediţie, competiţia se va desfăşura duminică, 10 octombrie, începând cu ora 15:00. Pot participa tinerii pasionaţi de bătutul toacei din orice comunitate parohială.…
Jandarmii sibieni au donat sânge miercuri și joi în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” a Patriarhiei Române. „Jandarmii sibieni au donat sânge pentru viață”, a transmis Jandarmeria Sibiu pe Facebook. „Sperăm ca gestul nostru să fie urmat de cât mai mulți oameni și împreună să contribuim la salvarea de vieți.” Ei au mai…