Italia: Monument pentru eroii români din Primul Război Mondial ridicat la Bolzano

Autoritățile române au colaborat cu cele italiene încă din anul 2019 pentru edificarea unui monument al eroilor români care au murit în regiunea Bolzano în timpul Primului Război Mondial.

Ministerul Apărării Naţionale – prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Ministerului Apărării din Republica Italiană – prin Comisariatul General pentru Omagierea Morţilor în Război, a implementat proiectul de ridicare a Monumentului Eroilor Români din Primul Război Mondial în localitatea Bolzano, regiunea Trentino-Tirolul de Sud.

Proiectul comemorativ s-a materializat anul acesta, miercuri, 06 octombrie, fiind făcută recepția lucrărilor.

La eveniment, au fost prezenți la Cimitirul militar italian din localitatea Bolzano, unde se află monumentul, colonelul Gianpaolo Franchi din cadrul Comisariatului General pentru Omagierea Morţilor în Război şi o delegaţie a Ministerului Apărării Naţionale din România condusă de colonelul Iulian Barbu, ataşatul român al apărării la Roma.

Românii care locuiesc în zona orașului Bolzano nu și-au uitat înaintașii. Parohia Ortodoxă Română „Izvorul Tămăduirii” din Bolzano are frecvent evenimente comemorative pentru soldații români căzuți în această zonă.

Cu prilejul Zilei Eroilor, Părintele paroh Lucian Milășan a mers împreună cu un grup de credincioși la Cimitirul Militar Monte Piana 2 unde a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei 45 de români înmormântați acolo.


Foto credit: MApN

Comentarii Facebook


Știri recente