Românii i-au acordat, prin vot, avocatului de origine aromână Emanoil Gojdu (1802-1870) titlul de cel mai mare filantrop român mirean. Din rândul clericilor l-au preferat pe Sfântul Iosif cel Milostiv. CINE A FOST EMANOIL GOJDU? Cea mai bună descriere a marelui filantrop se regăseşte în propriile sale cuvinte, care, pe lângă fapte, îl definesc ca…
Un proiect de lege pentru declararea Preotului Aurel Munteanu drept erou și martir al națiunii române se află înregistrat la Senat pentru dezbatere. Inițiativa reprezintă un omagiu „pentru prodigioasa sa activitate culturală, națională, socială și ecleziastică în zona Huedinului și a Munților Vlădeasa din județul Cluj, precum și pentru martiriul suferit în data de 10…
Viitorul Muzeul etnografic în aer liber din staţiunea Covasna va cuprinde câteva gospodării tradiţionale, ateliere, o moară şi o mică biserică. Proiectul este iniţiat de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe. Demersurile pentru înfiinţarea instituţiei muzeale au început încă din anul 2000, iar până în prezent a fost rezolvată problema terenului şi au…
Unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de muzică populară, Alexandru Brădățan, a vorbit deschis pentru Doxologia despre cariera sa, credinţa în Dumnezeu şi despre colindele tradiţionale româneşti. „Nici nu aș concepe viața mea fară Dumnezeu și nu vreau să îmi creez acum o față de creștin perfect, dar pot spune ceva de care sunt sigur:…
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a evidenţiat săptămâna trecută importanţa Muzeului Ororilor Comunismului pentru cei care au supravieţuit perioadei comuniste, dar şi pentru tinerii din ziua de astăzi. „Acest muzeu va ajuta generațiile care au trăit în comunism să depășească trauma colectivă prin expresii culturale ce pot oferi sentimentul de rezoluție, fie mentală, fizică sau spirituală,…
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a organizat joi o nouă întâlnire în cadrul Platformei de Dialog între reprezentanții autorităților publice cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și reprezentanții cultelor religioase. Scopul consultărilor a fost ca prin dialog și cooperare deciziile care sunt luate în această perioadă să răspundă atât nevoilor de protecție a…
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu 7 decembrie, o monedă din argint cu tema 140 de ani de la nașterea poetului Tudor Arghezi. Aversul monedei redă imaginea casei lui Tudor Arghezi (Mărțișor), inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, anul de emisiune „2020”, valoarea nominală „10 LEI” și stema României, anunță BNR printr-un…
Într-un interviu acordat miercuri studentului teolog Grigorie Pijin, Părintele Andrei Florariu din Belcești, județul Iași, povestește cum a crescut alături de tatăl său, cleric, și alți șase frați, din care trei au devenit și ei preoți. „copiii reprezintă adevărata bogăție a unei familii”, a spus el. „Familia numeroasă este cu siguranță o familie binecuvântată de…
Câţiva membri din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni au ales să sărbătorească Ziua Naţională pe biciclete. Ei au purtat steagul României prin municipiu şi au făcu opriri la cele mai importante locuri din Suceva. „Mândri că suntem români!”, a fost mesajul transmis de tineri într-o postare pe Facebook „Să nu ne sfiim că suntem români, oriunde-am…
Grădinița Buna Vestire a Patriarhiei Române oferă servicii de before-school și after-school pentru școlari. Acestea includ asistență educațională personalizată pentru fiecare elev și asistență tehnică pentru conectarea la cursurile online. Activitățile de tip after-school se desfășoară în săli spațioase și luminoase, amenajate special în acest scop. Grădinița asigură preluarea de la școală a copiilor, masa…
Jandarmeria Română a sărbătorit anul acesta Ziua Naţională a României prin două momente pline de semnificaţii. Drapelul României a fost arborat pe vârful Parângul Mare, la 2519 metri altitudine, iar imnul naţional a fost interpretat de un jandarm, la pian, în Munţii Căpăţânii, la peste 1700 metri. Deşteaptă-te române Pe contul de Facebook al Jandarmeriei…