La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a fost publicată Slujba Sfinților Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia Veche, sărbătoriți în fiecare an la 21 iulie. Cuviosul Rafael s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit mai ales în Moldova, ca unul dintre marii Sfinţi români,…
La Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia Sfântul Ilie din Sinaia. Ierarhul a vorbit, în cuvântul rostit numeroşilor credincioşi, despre viaţa şi activitatea Sfântului Ilie. De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că Sfântul Ilie a trecut din viața pămânească la viața cerească fără să cunoască…
Credincioșii ortodocși l-au sărbătorit astăzi, 20 iulie 2016, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți profeți ai Vechiului Testament. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Bisericii Sfântul Ilie – Rahova din Capitală. Din soborul de slujitori a făcut parte şi Arhim. Veniamin Goreanu,…
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat miercuri, 20 iulie 2016, Sfânta Liturghie la Parohia Sf. Ilie Tesviteanul din Ploieşti. Evenimentul are o importanţă deosebită, întrucât au trecut 16 ani de la ultima slujire arhierească în această parohie, ne-a precizat Marius Gheorghe, Reporter TRINITAS TV. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre…
La 20 iulie, în ziua prăznuirii Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. În această zi, foarte mulți oameni s-au aflat pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală pentru a asista la trecerea în zbor a celor 36 de aeronave aparținând Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și S.R.I.…
Sâmbătă, 16 iulie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a sfinţit Așezământul social-filantropic, biblioteca parohială Protosinghel Nicodim Măndiță și casa parohială din Parohia Brătila, Protopopiatul Onești, informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul rostit cu acest prilej ierarhul a subliniat rolul fundamental pe care îl are Biserica în viața socială și culturală a societății…
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut recent lucrarea Coborât-au pe pământ Dumnezeu şi Petru Sfânt. Poveştile din carte sunt semnate de Ana Pascu, iar ilustraţiile de Ani – Eliza Busuioc. Volumul este dedicat atât copiilor, cât şi adulţilor şi cuprinde mai multe povestiri care împletesc tradiţia populară cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Lucrarea este împărţită…
Un grup de 15 bătrâni au participat marți, 19 iulie 2016, la o activitate organizată de Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Acţiunea face parte din programul lunar de ajutorare al persoanelor vârstnice care au o situație financiară dificilă, informează site-ul oficial al Eparhiei. În cadrul întâlnirii, oamenii au aflat cum pot preveni şi…
Miercuri, 20 iulie 2016, actorul Radu Beligan a trecut la Domnul. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat la acest moment trist un mesaj de condoleanţe familiei: Vestea trecerii la cele veșnice a domnului Radu Beligan la venerabila vârstă de 97 de ani ne-a îndurerat prin pierderea uneia dintre personalitățile de excepție ale teatrului…
Din 15 iulie 2016 a fost alocat un nou număr unic pentru donații prin SMS pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Puteţi dona 2 EURO (nu se aplică T.V.A.) prin trimiterea unui SMS la numărul 8822 disponibil în reţelele Vodafone, Orange și Telekom. Celelalte modalităţi de donare sunt următoarele: 1. Direct la orice unitate de cult din…
La Sărbătoarea Sfântului şi slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji…