Uniunea Europeană împlineşte, în data de 1 noiembrie 2018, douăzeci şi cinci de ani de la înfiinţare, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Documentul a fost semnat în data de 7 februarie 1992 de cele 12 state care formau la acea dată construcţia comunitară: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,…
Academia Română a comemorat marţi victimele tragediei de la Colectiv şi a numit, într-un comunicat de presă, ziua de 30 octombrie 2015 drept „o zi de doliu pentru România”. În această zi, se menţionează în document, „zeci de tineri și-au găsit prematur sfârșitul în tragicul incendiu din Clubul Colectiv și alte zeci au rămas cu…
Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov organizează, sâmbătă 10 noiembrie, un concert dedicat strângerii de fonduri pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Concertul se va desfăşura în Sala Patria, începând cu ora 15:00, şi va fi susţinut de foști elevi și profesori ai prestigioasei şcoli de muzică din Braşov, informează BizBraşov. „Acesta este un dar al…
Arhiepiscopul Justinian Chira a fost pomenit marţi la Rohia, cu prilejul împlinirii a doi ani de la trecerea sa la cele veşnice, informează Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Slujba Parastasului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, după Sfânta Liturghie. Prezent la slujbă, Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre…
74% dintre români consideră religia ca parte din identitatea naţională, potrivit unui studiu realizat de Pew Research Center în perioada 2015-2017 şi dat publicităţii luni, 29 octombrie 2018. România ocupă locul cinci în topul ţărilor ale căror locuitori consideră că naţionalitatea este definită de creştinism, pe primul loc clasându-se Armenia cu 82%, urmată de Georgia…
De ceva vreme, în România, la fel ca în majoritatea ţărilor europene a pătruns tradiţia celebrării Halloween-ului, o „sărbătoare” cu profunde accente anticreştine. În acest sens, vă prezentăm trei motive pentru care creştinii ortodocşi nu trebuie să marcheze această sărbătoare păgână care înregistrează o popularitate crescândă în rândul românilor. Tradiţia de Halloween îşi are originea…
La cea de-a XVIII-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă, desfăşurat în perioada 1-4 noiembrie, vor participa 18 edituri, informează Mitropolia Ardealului. Târgul va avea loc în corpul B al Bibliotecii Județene „ASTRA” din Sibiu. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Scriptus” Sibiu, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului și al Bibliotecii Judeţene „ASTRA“ fiind…
Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a deschis marţi, 30 octombrie, lucrările simpozionului dedicat Centenarului Marii Uniri printr-o slujbă de Te Deum oficiată la Seminarul Teologic din Seveso-Milano, gazda manifestării academice. După slujbă, Preasfinţia Sa a vorbit despre jertfa înaintașilor noștri şi dezideratul concretizat la 1 decembrie 1918 prin Marea Unire. Evenimentul care…
Simpozionul Național de la Arad dedicat Marii Uniri se bucură de participarea decanilor de la Facultățile de teologie din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova, Alba-Iulia, Oradea, Târgoviște, Timișoara și Caransebeș. Evenimentul care se desfășoară în perioada 30-31 octombrie 2018 are ca temă: „Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire de la 1918. Contribuția teologiei arădene”. Lucrările simpozionului…
Acum trei ani România a cunoscut una dintre cele mai mari tragedii: incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti. Zeci de tineri au pierit din cauza flăcărilor mistuitoare şi peste 100 de răniţi au avut de suferit răni fizice şi emoţionale greu de depăşit. Vă prezentăm 10 lucruri prea puţin cunoscute publicului larg cu privire…
Biblioteca Metropolitană invită publicul bucureştean vineri, 2 noiembrie, la o noapte albă cu degustări de carte. Nocturna Bibliotecii, proiect aflat la a VII-a ediţie, cuprinde o serie de activități cultural‑educative ce se vor derula, între orele 18:00-02:00, în două dintre filialele BMB: Sediul Central „Mihail Sadoveanu” şi Biblioteca „Dimitrie Cantemir”. În Sediul Central, Nocturna „à…