Arhiepiscopul Justinian a fost pomenit la Rohia

Arhiepiscopul Justinian Chira a fost pomenit marţi la Rohia, cu prilejul împlinirii a doi ani de la trecerea sa la cele veşnice, informează Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Slujba Parastasului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, după Sfânta Liturghie.

Prezent la slujbă, Preasfinţitul Părinte Iustin a vorbit despre personalitatea deosebită a Arhiepiscopului Justinian, pe care l-a numit „icoana unei slujiri luminoase şi pilduitoare”:

„Ziua de 30 octombrie rămâne o zi care consemnează această despărţire vremelnică a noastră de Înaltpreasfinţitul Justinian ca un eveniment aparent trist, pentru că am pierdut un mare slujitor a lui Hristos şi părinte al nostru, dar, în acelaşi timp, am câştigat în cer un mare părinte rugător, un mijlocitor către Dumnezeu pentru noi toţi.”

Ca mare părinte duhovnic, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian a răspândit multă lumină în jurul său, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Iustin:

„A fost o lumină. A luminat atât de mult, încât a rămas lumina Înaltpreasfinţiei Sale şi după plecarea sa din lumea aceasta şi ne hrănim din lucrarea, din cuvintele, din slujirea lui şi suntem ocrotiţi de rugăciunile pe care le face pentru noi”, a spus în încheiere Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Lansare de carte

În finalul evocării, a vorbit Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, care a prezentat volumul al VI-lea din ediţia Reflecţii, în care sunt adunate însemnările zilnice ale Arhiepiscopului Justinian.

Volumul „Reflecţii VI”, ediţie îngrijită de Mircea Crişan, a apărut în Editura Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, sub egida Fundaţiei „Arhiepiscopul Justinin”, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.

Foto credit: Episcopia Maramureşului

 

Comentarii Facebook


Știri recente