Arhimandritul Serafim Grigoraș a fost ales marți exarh zonal onorific pentru așezămintele monahale din Protoieriile Suceava I și II și Rădăuți. Numirea părintelui Serafim, starețul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, în noua funcție a venit în urma alegerii fostului exarh zonal, arhimandritul Nectarie Clinci, în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.…
Credincioșii hipoacuzici din Buzău l-au sărbătorit miercuri pe Sfântul Ierarh Meletie, ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul Ionuț Constantin, consilier la Sectorul Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, împreună cu alți clerici invitați, în Paraclisul „Sfântul Ierarh Meletie”. Slujba a fost tradusă în…
Episcopia Daciei Felix a încheiat joi un acord de colaborare cu Primăria Comunei Alibunar, în jurisdicția căreia se află localitățile cu numărul cel mai crescut al românilor din Banatul istoric, conform eparhiei. Acordul a fost semnat la sediul primăriei de Episcopul Ieronim al Daciei Felix și de primarul Comunei Alibunar, Zorana Bratic. În cadrul discuțiilor, au…
Mitropolitul Primat Calinic Miclescu a fost evocat joi la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. Activitatea a făcut parte din programul Săptămânii „Școala Altfel”, fiind organizată în contextul aniversării a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Arhimandritul Mihail Daniliuc le-a vorbit elevilor despre viața și activitatea Mitropolitului Calinic Miclescu.…
Episcopia de Bălți a anunțat joi că oferă anul acesta 117 burse tinerilor care au rezultate foarte bune la învățătură și care provin din familii defavorizate social. Bursele sunt susținute de Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale care oferă 52 de burse în valoare de 850 și 700 de lei moldovenești, Episcopia Hușilor care acordă 10…
Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, derulează o campanie de testare pentru depistarea Hepatitei C. Campania se desfășoară prin intermediul unei caravane medicale, iar testele sunt realizate gratuit. Caravana mobilă este în cartierul Rahova – parcarea laterală Pieței Rahova…
O nouă parohie a fost înființată în municipiul Suceava. Comunitatea are hramul Sfinții Părinți Ioachim și Ana și vine în întâmpinarea nevoilor spirituale ale credincioșilor din cartierul Stejari, o zonă rezidențială în continuă dezvoltare. Noua biserică va fi construită pe un teren situat la intrarea în cartier, oferit de un dezvoltator imobiliar. În funcția de…
Studenții teologi de la Chișinău s-au rugat miercuri Sfinților Trei Ierarhi la Biserica Sfântul Nicolae din Cenac, Raionul Cimișlia. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud cu prilejul sărbătorii ocrotitorilor învățământului teologic, cinstiți după calendarul nerevizuit. La slujbă au participat elevi și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru…
Ziua Mondială a Radioului este serbată anual în data de 13 februarie, zi care amintește de prima emisie a Radioului Națiunilor Unite din 1946. Radioul este sărbătorit la nivel mondial din anul 2012. Anul acesta, Ziua Mondială a Radioului are tema „Radioul și schimbările climatice”, pentru a sprijini posturile de radio în acoperirea jurnalistică a…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit miercuri, la Reședința Patriarhală, pe Ambasadorul Republicii Cehe la București, Excelența Sa Martin Košatka. Oaspetelui i-a fost prezentat muzeul din Reședința Patriarhală și Salonul Sfinților Români. La finalul întrevederii cu Părintele Patriarh Daniel, Excelența Sa Martin Košatka a declarat: „A fost o mare onoare pentru mine să fiu primit…
Tinerii din Nepsis Irlanda au participat sâmbăta trecută la un atelier culinar în care au învățat cum să își prepare propria pizza. Activitatea a avut loc la o pizzerie locală din Blanchardstown, Dublin, unde voluntarii au descoperit cum să combine diferite ingrediente. „Cu entuziasm și voie bună, fiecare și-a pus creativitatea la încercare, alegând ingrediente…