60 copii din sectorul 5 al Capitalei au beneficiat ieri de o nouă ediție a Campaniei de Prevenție și Educație pentru Sănătate. Pe lângă sfaturile medicilor, ei au primit de la voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale ghiozdane și rechizite. Cea de-a 32-a ediție a acestei campanii a avut loc în vechiul sediu al primăriei Sectorului 5.…
Casa de Cultură din localitatea vrânceană Odobești l-a omagiat în 15 septembrie 2017 pe Vasile Pascu, unul dintre cei mai importanți iconari și pictori din secolul XX, în prezenţa IPS Ciprian. Evenimentul se înscrie în seria celor dedicate Anului comemorativ 2017 în Patriarhia Română. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a menţionat în cuvântul său că Anul…
La Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galaţi a avut loc în 18 septembrie 2017 revederea promoţiei 2007, cu ocazia împlinirii a 10 de ani de la absolvirea cursurilor. IPS Casian i-a binecuvântat pe foştii cursanţi, precum şi familiile lor. În capela din incinta seminarului, un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie, după care…
Seminarul Teologic Sfântul Ioan Casian din Tulcea a găzduit, în data de 16 septembrie 2017, revederea de 20 de ani a absolvenților promoției anului 1997. La reuniune a fost prezent și Preasfințitul Părinte Visarion, informează părintele Felix Neculai, consilier cultural și comunicații media. Evenimentul a debutat în capela liceului unde Episcopul Tulcii a oficiat Sfânta…
Copiii proveniți din familiile cu posibilități materiale reduse ale parohiei Sita Buzăului, jud. Covasna, au avut parte de un ajutor la început de an școlar. Prin purtarea de grijă a preotului paroh Tohănean Iulian Petru, cei mici au primit duminică, 17 septembrie 2017, ghiozdane cu rechizite şcolare, precum și articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Grija…
În Colecția Acatiste și vieți de sfinți a fost publicată la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mercurie. Sfântul Mare Mucenic Mercurie a trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului…
PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din localitatea Chelmac, satul natal al Preasfinției Sale. Slujirea a avut loc cu binecuvântarea IPS Timotei al Aradului. Din soborul slujitor au făcut parte: părintele paroh Cornel Ardelean, arhidiaconul Emanuel Văduva și diaconul Marius Vidican de…
Atunci când ni se pare că nu mai putem purta crucea, să fim încredinţaţi că Hristos ne este alături. Și El face aceasta pentru că ne iubeşte. Noi, la rândul nostru, trebuie să răspundem cu iubire la iubirea Lui, iar aceasta se manifestă prin fapte concrete îndreptate către aproapele aflat în suferinţă, a spus PS…
Să luăm o hotărâre fermă: viața mea de acum încolo o trăiesc în numele Fiului lui Dumnezeu! a îndemnat IPS Teofan. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit duminica aceasta în localitatea botoșăneană Satu Nou, din apropierea orașului Dorohoi. Ierarhul a fost prezent în Satu Nou pentru a sfinți noul locaș de cult al Parohiei Sfinții…
În contextul desfășurării programului social-cultural eparhial Lăsați copiii să vină la Mine!, în Biserica Sfinţii Împărați din orașul Bacău a fost săvârșită Sfânta Liturghie de IPS Ioachim. Elevii cu o situaţie dezavantajată financiar, prezenţi la slujba din 17 septembrie 2017, au primit daruri din partea Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului. Părintele Arhiepiscop a rostit un cuvânt,…
Preoția era adevărata lui bucurie, a spus PS Timotei Prahoveanul despre Pr. Nicanor Lemne. Cunoscutul părinte Nicanor, fost preot paroh la Parohia Siliştea Snagovului din judeţul Ilfov, a fost înmormântat astăzi, 18 septembrie 2017. Slujba a avut loc în Biserica Sfântul Nicolae a parohiei și a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar…
Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului – Crișan a sărbătorit duminică, 17 septembrie 2017, 25 de ani de la reînființarea vetrei monahale, notează site-ul oficial al Eparhiei. Cu acest prilej, trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala mixtă a Episcopiei Devei și Hunedoarei, dirijată de părintele arhidiacon Daniel…
Credincioșii Parohiei Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare din Burdujeni Sat, județul Suceava, au avut duminică bucuria de a-l vedea slujind în biserica lor pe IPS Arhiepiscop Pimen. Cu prilejul acestei vizite, ierarhul a sfinţit pictura bisericii parohiale. Slujba de sfințire a picturii a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților împreună…
Lumea în care trăim ne trage la fund ca un vârtej puternic și ne putem îneca duhovnicește dacă ne lăsăm sufletele în uitare, trăind doar pentru cele materiale ale acestei lumi. Ținta noastră nu este dobândirea lumii, ci a harului, a spus PS Macarie în omilia rostită în data de 17 septembrie. Preasfințitul Părinte Macarie,…
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a sfințit duminică, 17 septembrie 2017, pictura bisericii din parohia vrânceană Bătinești II, realizată între anii 2011-2014. Slujba de sfințire a picturii a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Serviciul religios a fost săvârșit în biserica ocrotită de Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului. Grupul psaltic…
În urma fenomenelor meteorologice extrem de severe care au provocat decesul a 8 persoane, rănirea altor 137 și grave pagube materiale în judeţele Timiş, Arad şi Bistriţa Năsăud, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor clerul şi credincioşii din toate parohiile şi mănăstirile la rugăciune şi solidaritate exprimată inclusiv prin sprijin material concret, acolo unde este nevoie. Rugăciunea…
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la slujba de înmormântare a preotului Lemne Nicanor, îmbisericit în Parohia Sf. Nicolae – Siliștea Snagovului, Protoieria Ilfov Nord, luni, 18 septembrie 2017. Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, la vârsta de 101 ani, în noaptea de joi spre vineri, 15 septembrie 2017, a…
IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit duminică în biserica Parohiei Valea Stanciului din judeţul Dolj care a fost resfinţită înainte de oficierea Sfintei Liturghii. Credincioşii prezenţi au meditat la cuvântul ierarhului care le-a transmis că Dumnezeu doreşte să venim la Biserică, întrucât ea este anticamera Împărăţiei Cerurilor, informează site-ul oficial al Eparhiei. Momentul resfinţirii…
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat în cuvântul rostit duminica aceasta legătura dintre sfințirea unei biserici și sfințirea vieții creștinului. Arhiepiscopul Râmnicului a sfințit noua Biserică Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Rusănești, Protopopiatul Drăgășani. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult sfințit, împreună cu un sobor de clerici, în prezența…
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a binecuvântat astăzi lăcaşul de cult din parohia Măgura, jud. Prahova, în urma lucrărilor de reconsolidare efectuate în ultima vreme. În continuare, Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie şi a adresat celor prezenţi o omilie având ca tematică asumarea crucii în viaţa noastră. Evanghelia de astăzi ne descoperă taina crucii fiecăruia…