Vâlcea: Mănăstirea Bistriţa își va sărbători ocrotitorul

În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea își va cinsti ocrotitorul. Lăcașul de cult adăpostește, de cinci secole, sfintele moaște ale sfântului sărbătorit de Biserica Ortodoxă în data de 20 noiembrie.

Evenimentele vor debuta în seara zilei de duminică, 19 noiembrie 2017, cu slujba Privegherii. În ziua de prăznuire, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, informează Biroul de Presă al Eparhiei.


În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a așezat în biserica Mănăstirii Bistrița. După aducerea sfintelor moaște, așezământul monahal a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor în suferinţe.

Foto credit: Ziarul Lumina


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…