Episcopul vicar Calinic Botoșăneanul a slujit duminică la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna nemțeană Brusturi, așezământ supranumit „Mănăstirea Eroilor”, și le-a vorbit credincioșilor despre „gândirea în perspectiva Crucii”. „În decursul vieții frățiilor voastre să vă hrăniți cu Hristos euharistic și să mai renunțați în a vă hrăni cu necazurile și cu suferințele celor din…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit luni la Reşedinţa Patriarhală două racle pentru moaştele Sf. Mc. Haralambie, Teodor Tiron și Mina, aflate în patrimoniul Mănăstirii Suzana din judeţul Prahova. „Îi dăm slavă lui Dumnezeu că a răsplătit râvna şi dorinţa Mănăstirii Suzana de a avea două racle noi purtând moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie şi…
Arhiepiscopul Ciprului a vorbit duminică în Nicosia despre importanța crucii în viața creștinilor și a subliniat faptul că modul de viață al tuturor celor care doresc să se sfințească trebuie să fie „calea crucii lui Hristos, Dumnezeu-Omul”. „Pentru a fi ucenic al lui Hristos, trebuie mai întâi să te lepezi de siguranța ta, de asigurarea…
Potrivit unui sondaj Eurobarometru de anul trecut, cetățenii europeni consideră că există multe știri false în UE, 83% dintre respondenți declarând că acest fenomen reprezintă o amenințare la adresa democrației. Este cert că există suficiente știri false, dar cum pot fi ele identificate? Iată câțiva pași practici pe care îi poți parcurge ca să reperezi…
Episcopul Sofronie a slujit duminică la cea mai mare mănăstire de maici din Episcopia Oradiei, Mănăstirea „Sfânta Cruce”, înființată în Duminica Sfintei Cruci din anul 1992, pe data de 29 martie. În 1993 a fost dusă la Mănăstirea Sfintei Cruci o biserică de lemn din satul bihorean Corbeşti, iar ulterior, prin grija şi osteneala obştii…
Patriarhia Ecumenică a stins luminile exterioare ale reședinței și catedralei din Constantinopol timp de o oră în semn de susținere a inițiativei intitulate Ora Pământului. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara pe pagina oficială de Facebook a Patriarhiei. Ora Pământului 2019 este un moment-cheie pentru oameni, companii, autorități să își folosească puterea pentru a face…
La Timişoara a fost susţinută joi prima conferinţă din seria de comunicări prepascale organizate sub genericul „Satul românesc, vatră de credință strămoșească și identitate națională”, informează Mitropolia Banatului. Evenimentul a avut loc în Sala festivă a Centrului eparhial din Timișoara, iar conferinţa susţinută de Pr. lect.Radu Bogdan a avut tema „Strana Bisericii Ortodoxe din satul…
„Nu avem altă soluție de a-L urma pe Hristos decât aceea de a îndeplini două condiții”, a spus duminică Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei. Cele două condiţii la care a făcut referire Arhiepiscopul sunt „lepădarea de iubirea trupească de noi înșine, de egoism” și „asumarea crucii vieții, crucii suferinței, crucii necazurilor și neîmplinirilor noastre”.…
În cadrul evenimentelor comemorative dedicate împlinirii a 30 de ani de la moartea Părintelui Nicolae Steinhardt, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a evidențiat calitatea de „răstignit” a monahului de la Rohia pe care l-a cunoscut personal. „Nu doar că a acceptat să se răstignească primind botezul creştin şi apoi depunând votul monahal, ci a…
„Adeseori, frați creștini, și noi cădem sub greutatea Crucii vieții noastre, iar această Cruce poartă multe nume: bătrânețe, boală, singurătate, trădarea sau comportamentul nepotrivit al unui om de la care așteptam mai mult, îndepărtarea de cineva drag sau alte și alte feluri de Cruci”, a constatat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul. „Dar de câte ori cădem,…
Grupul psaltic Tronos, dirijat de Arhid. Mihail Bucă, a susținut sâmbătă seara un concert caritabil, dedicat copiilor internați în cadrul Institutului de Oncologie Fundeni. Din fondurile obținute în urma concertului vor fi achiziționate medicamente pentru pacienții amintiți. Concertul de muzică bisericească s-a desfășurat în biserica Parohiei bucureștene „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Parcul Călărași,…
În Duminica Sfintei Cruci, 31 martie 2019, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Marcu 8: 34-38; 9:1. În omilia rostită la Catedrala „Sf. Spiridon – Nou”, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre „cele trei condiții ale vieții creștinului: lepădarea de sine, luarea (asumarea) Crucii și urmarea lui Hristos”. Despre „lepădarea…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit credincioșilor prezenți în Duminica a treia din Post la Catedrala „Sf. Spiridon – Nou” despre Sfânta Cruce care este „semnul răstignirii, al nevoințelor duhovnicești”, dar și „semnul biruinței asupra păcatului, asupra iadului și a morții”. În omilia rostită duminică, 31 martie 2019, Preafericirea Sa a făcut trei mari recomandări…
Pr. Conf. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București va fi joi, 4 aprilie 2019, invitatul ASCOR Cluj în cadrul serilor duhovnicești din Postul Mare. Potrivit programului transmis de ASCOR, părintele profesor va participa începând cu ora 15:30 la Liturghia Darurilor înainte sfinţite la Biserica Studenţilor (Str. Hasdeu, 45), iar de la…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat sâmbătă, 30 martie 2019, pictura Capelei „Sf. Ap. Andrei” de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București. Slujba a fost oficiată în prezența angajaților și pacienților. În predica rostită cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre viața Sfântului Ioan Scărarul, cinstit în data…
În Duminica Sfintei Cruci, 31 martie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Spiridon-Nou”, Paraclis patriarhal din Capitală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji în Parohia Stolniceni,…
La jumătatea Postului Sfintelor Paști privim cu încredere spre semnul biruinței Domnului nostru Iisus Hristos asupra morții și ne odihnim la rădăcina Sfintei Cruci pentru a ne continua drumul spre devenirea #maitarecamoartea. Am început călătoria duhovnicească a Postului Mare și a Campaniei #maitarecamoartea cu mărturisirea credinţei, am continuat prin renunţarea la vorba multă şi nefolositoare, ca acum să ne…
„Să acordăm mai multă atenție misiunii cu tinerii în spațiul online!”, le-a recomandat Episcopul Ignatie al Hușilor reprezentanților departamentelor de tineret din cadrul celor trei eparhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului reuniți vineri la Cluj în cadrul unei întâlniri consultative. „Să nu mai fim atât de captivi strategiilor clasice în ceea ce priveşte misiunea cu…
Mii de credincioși au vizitat catedrala ortodoxă din Sydney pentru a-și lua rămas bun de la Arhiepiscopul Stelian. Primatul comunității ortodoxe grecești din Australia a decedat luni în vârstă de 83 de ani, după ce a slujit Biserica timp de 44 de ani, punând bazele sistemului de educație teologică din Australia. Printre participanții la slujba…
Din luna aprilie a anului 2018, 960 copii și 50 adulți de la nivelul a cinci parohii din județul Vâlcea au beneficiat de proiectul educațional „Alege Școala – o șansă pentru viitor!”. Proiectul este implementat timp de 36 luni de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, prin Sectorul teologic-educațional și Fundația World Vision…