De câte ori cădem sub povara feluritelor Cruci, să ne ridicăm! – Episcopul vicar Timotei Prahoveanul

„Adeseori, frați creștini, și noi cădem sub greutatea Crucii vieții noastre, iar această Cruce poartă multe nume: bătrânețe, boală, singurătate, trădarea sau comportamentul nepotrivit al unui om de la care așteptam mai mult, îndepărtarea de cineva drag sau alte și alte feluri de Cruci”, a constatat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

„Dar de câte ori cădem, să ne ridicăm!”, a îndemnat Preasfinția Sa în cadrul predicii rostite în Duminica Sfintei Cruci la Catedrala Patriarhală.

„Și de câte ori cădem să-l rugăm pe Mântuitorul Hristos să nu ne lase singuri și să ne aducem aminte că atunci când El a căzut, un om oarecare, Simon din Cirene, i-a fost alături”, a recomandat ierarhul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a spus că atunci când vom cădea și vom simți că împreună cu noi este Domnul, „Crucea va fi mai puțin grea și încercarea, suferința sau amarul mai ușor de purtat”.

„De aceea, atât noi când cădem sub povara Crucii, cât și alții de lângă noi, ar fi bine să afle alinare de la Dumnezeu în primul rând și de la oameni buni în rândul al doilea”.

„Fericiți sunt cei care asemeni lui Simon din Cirene își pun umărul pentru a duce Crucea până la capăt. Fericiți sunt cei care răspund la chemarea celor aflați în suferință și fericiți sunt oamenii care își duc Crucea până la capăt așteptând răsplată de la Domnul”, a spus Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

Reflectând la textul evanghelic duminical (Marcu 8: 34-38; 9:1), ierarhul le-a oferit credincioșilor bucureșteni câteva recomandări privind lepădarea de sine – „un exercițiu foarte greu”:

„Lepădarea de sine înseamnă de fapt lepădarea de omul cel vechi, adică schimbarea omului dinlăuntru. Este un exercițiu foarte greu pentru că omul dinlăuntru este omul păcatului, omul depărtat de Dumnezeu înjugat cu păcatul și cu moartea. De aceea este foarte greu să părăsească această stare”.

Părintele Episcop a spus că chiar dacă dorim acest lucru și punem început bun cu un anumit elan acesta se pierde în timp și de aceea, trebuie să ne gândim permanent la lepădarea de sine, la schimbarea omului vechi.


Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente