Gândirea în perspectiva Crucii – Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul la „Mănăstirea Eroilor”

Episcopul vicar Calinic Botoșăneanul a slujit duminică la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna nemțeană Brusturi, așezământ supranumit „Mănăstirea Eroilor”, și le-a vorbit credincioșilor despre „gândirea în perspectiva Crucii”.

„În decursul vieții frățiilor voastre să vă hrăniți cu Hristos euharistic și să mai renunțați în a vă hrăni cu necazurile și cu suferințele celor din anturajul vostru!”, le-a recomandat printre altele ierarhul celor prezenți în Duminica a treia din Post la Mănăstirea Eroilor.

Despre înțelegerea dimensiunii Crucii, Preasfinția Sa a spus că se referă la urmarea afirmațiilor Mântuitorului de „a întoarce și celălalt obraz”.

„Celui care cere cămașa, tu dă-i și haina, cu cel care te roagă să mergi o milă, tu mergi cu el două mile”, a afirmat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

„Aceasta este gândirea în perspectiva Crucii: Omul își lucrează opera cu care să meargă înaintea lui Dumnezeu într-un plan orizontal și trage concluziile în planul vertical”.

În acest context Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Sfântul Apostol Pavel i-a vizat pe filosofii greci în epistolele sale pentru care „cuvântul crucii era nebunie”.

„De ce? Pentru că filosofii antici nu puteau să conceapă două planuri care se intersectează într-un punct, considerând că un plan îl anulează pe celălalt”, a spus ierarhul.

„Omul lucrează în planul orizontal și trage concluziile în cel vertical”.

„Când nu ai ce concluzie să tragi în planul vertical înseamnă că existența ta s-a închis la pragul mormântului”, a concluzionat PS Calinic Botoșăneanul.

La final, ierarhul a spus că revine mereu cu bucurie la Mănăstirea Sfânta Cruce a cărei biserică a sfințit-o și i-a menționat pe ctitorii așezământului, Arhimandritul Ilarion Argatu și fiul său, Pr. Alexandru.

„Mănăstirea Eroilor” – locul unde au murit 14.000 soldați

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” este supranumită „Mănăstirea Eroilor” pentru că este situată în inima codrilor din comuna Brusturi, în locul unde în Al Doilea Război Mondial a avut loc o cumplită ambuscadă în care au murit peste 14.000 de soldați români, ruşi şi germani, într-o singură noapte.

Piatra de temelie a acestui aşezământ monahal a fost pusă în anul 1992, la iniţiativa părintelui Ilarion Argatu şi a fiului său, preotul Alexandru.

Până la construirea bisericii şi a primului corp de chilii, în acel loc a existat doar un mormânt cu o cruce de piatră în care au fost îngropate simbolic osemintele unui ostaş necunoscut, iar mai apoi s-a construit o troiţă de lemn închinată memoriei eroilor.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente