Arhiepiscopul Ciprian: Pentru a-L urma pe Hristos trebuie să îndeplinim două condiţii

„Nu avem altă soluție de a-L urma pe Hristos decât aceea de a îndeplini două condiții”, a spus duminică Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei.

Cele două condiţii la care a făcut referire Arhiepiscopul sunt „lepădarea de iubirea trupească de noi înșine, de egoism” și „asumarea crucii vieții, crucii suferinței, crucii necazurilor și neîmplinirilor noastre”.

În Duminica Sfintei Cruci, ierarhul i-a vizitat pe membrii comunităţii parohiale din Măicănești, unde a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. 

În predica duminicală, Părintele Arhiepiscop le-a explicat credincioşilor de ce a rânduit Biserica aşezarea Duminicii Sfintei Cruci la mijlocul Postului Mare. 

„Sfânta Cruce se scoate în mijlocul bisericii pentru a reaminti omului care a căzut în păcatul neascultării, despre existența pomului vieții. În mijlocul Raiului erau doi pomi importanți: pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Acum, în Biserica creștină, pomul vieții este Sfânta Cruce cea de viață dătătoare”.

„Aflându-ne la jumătatea Postului, să luăm putere din puterea Crucii, să ne continuăm călătoria duhovnicească spre Înviere și să ne străduim cu toții să rămânem uniți în dreapta credință și în iubirea lui Hristos, ca să avem parte de bucurie și de lumina Sfintei Sale Învieri”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Lăcașul de cult din satul Măicănești a fost ridicat între anii 1912-1914. Cutremurele din 1977 și 1986 au afectat structura de rezistență a bisericii, fiind necesară realizarea unor reparații capitale.

În perioada 2006-2008, lăcașul de rugăciune a fost împodobit cu pictură din nou, în tehnica frescă, prin contribuția deosebită a Dlui Nicușor Nistor, fiu al satului, și cu sprijinul enoriașilor.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente