Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Vad din județul Cluj, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare. Eparhia Vadului, strămoașa actualei Arhiepiscopii a Clujului, a fost întemeiată de sfântul domnitor. De la el învățăm dragostea de neam și încrederea nestrămutată în Dumnezeu, a spus ierarhul. „Cele trei lucruri, absolut necesare pentru…
Clerici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei participă, începând cu 4 iulie, la cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoţie, respectiv Definitiv și Gradul II, informează Ziarul Lumina. Festivitatea de deschidere a avut loc luni la Biserica „Sf. Ecaterina” – Paraclis Universitar prin oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum. Slujbele au fost oficiate de…
Peste 30 de copii și tineri din Arhiepiscopia Bucureștilor și Republica Moldova participă, în perioada 4-8 iulie, la Academia Liderilor Eco-Inițiative, tabără de formare organizată la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova de Federația Filantropia și Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei. Tinerii participanți au între 11 și 23 de ani și vor învăța să devină…
Mănăstirea Dobreşti, ctitoria Patriarhului Daniel din satul natal al Preafericirii Sale, şi-a serbat sâmbătă unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. În timpul slujbei, au fost pomeniți Alexie și Stela, părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Preasfințitul Părinte Paisie…
Episcopul Covasnei şi Harghitei a slujit în Duminica a 3-a După Rusalii la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zagon, județul Covasna. Preasfinţitul Părinte Andrei a subliniat în omilia sa că textul biblic citit duminică (Matei 6:22-33) face parte din Predica de pe Munte şi este cea mai importantă dintre predicile Mântuitorului Iisus Hristos.…
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a participat, în perioada 1-2 iulie 2022, la întrunirea anuală a Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria. Reluată după un an de pauză din cauza pandemiei, întrunirea a debutat vineri cu o recepție festivă, iar ședința plenară a avut loc sâmbătă la Universitatea din Salzburg. Alături de Mitropolitul Andrei,…
O tânără de profesie arheolog coordonează în această vară o serie de ateliere interactive pentru copii intitulate „Pe urmele sfinților”. Desfășurate la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, atelierele își propun să familiarizeze copiii cu istoria creștinismului timpuriu în România și să le demonstreze că știința și credința se întâlnesc și se sprijină reciproc. „Am…
Părintele Sergiu Aga de la Parohia Orhei a mărturisit săptămâna trecută că s-a îngrijorat când a primit plicul cu inscripția „Aparatul Președintelui Republicii Moldova, Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 154, Chișinău”. Dar, după ce a citit scrisoarea, s-a simțit mândru. Președinta Maia Sandu felicita Asociația Umanitară „Filantropia Creștină” a parohiei pentru ajutorul oferit…
Părintele Ioan Nemțanu de la Parohia Țolici, în comuna Petricani, județul Neamț, a finalizat clădirea destinată activităților cu copiii și tinerii din sat. În curând, va putea să-i învețe să viseze și să-și împlinească propriile visele. Ortodocșii din sat nu au posibilități materiale deosebite, astfel că parohia va sprijini educația copiilor, în timp ce ține…
Cererea de finanțare, alături de întreaga documentație tehnico-economică și de toate avizele necesare pentru realizarea proiectului prioritar al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România, a fost transmisă în 30 iunie 2022, anunţă instituţia. Cu această ocazie, IICCMER le-a…
Numeroşi credincioşi din ţară şi străinătate au adus cinstire Brâului Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia care a fost aşezat, de joi până duminică, la Parohia „Sfânta Parascheva – Voluntari”. Delegaţia greacă a adus și un fragment din moaștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, aflat în patrimoniul mănăstirii. În timpul acestui pelerinaj, peste…
Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare a fost comemorat sâmbătă și în comuna Oprișeni, din Regiunea Cernăuți (Ucraina), unde, la inițiativa unui localnic, există de mai mulți ani un bust al său. Ansamblul folcloric „Tălăncuța” a prezentat un program artistic la statuia domnitorului, evocând faptele acestuia de apărător al Ortodoxiei și al identității de neam pe…
„Activitatea prin care obținem bunurile materiale nu trebuie să devină un scop suprem, care să depășească forțele spirituale ale omului”, a afirmat duminică Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul la Catedrala Patriarhală. Preasfinţia Sa a explicat că măsura echilibrului constă în a munci cu credință, a contribui la ajutorul și viața familiei și a societății, fără…
În Duminica a 3-a după Rusalii, Patriarhul Daniel a vorbit în cuvântul rostit la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală despre grijile vieţii şi prioritatea vieţii creştine. „Mântuitorul Hristos arată că grijile prea multe îl paralizează sufleteşte pe om, îl întunecă, îl înrobeşte. Dacă însă omul îşi pune nădejdea în Dumnezeu şi…
Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, jud. Suceava, a lansat sâmbătă, la hramul Mănăstirii Putna, al cincilea DVD cu cântece în stil tradițional, realizat în colaborare cu mănăstirea. Hramul Sfântului Ștefan din acest an a marcat și 30 de ani de la canonizarea voievodului,…
Preoți și credincioși din Mitropolia Basarabiei au organizat sâmbătă un eveniment cultural-religios la statuia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare din Chișinău. Activitatea a fost prilejuită de ziua de sărbătoare a sfântului, la 30 de ani de la proclamarea canonizării lui. Au participat clerici de la Sectorul Cultural și cel de Misiune și tineret, precum și…
Corul militar „Răzeșii” al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru Cel Bun” din Botoșani a dedicat un cântec Sfântului Ștefan cel Mare. Înregistrarea a fost făcută profesionist, la fel și filmările, realizate la Garnizoana Botoșani și la Mănăstirea Putna. Proiectul a fost inițiat de noul preot al garnizoanei, Părintele Teodor Cenușă, și a beneficiat de colaborarea artistei…
La trei decenii de la canonizare, Sfântul Domnitor Ștefan cel Mare a fost cinstit prin rugăciune și activităţi culturale la Mănăstirea Putna, ctitoria sa. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior al așezământului monastic de trei ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Damaschin…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în Duminica a 3-a după Rusalii, 3 iulie 2022, după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul Reședintei Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și…
Preotul Haralambie Balamace va fi omagiat duminică la Muzeul Național al Țăranului Român în cadrul unei conferințe susținută de Pano Bakalli. Pano Bakalli este preşedintele Fundației „Iorga” din Saranda. Fundaţia „Nicolae Iorga” din Saranda a fost înființată în urmă cu mulți ani în districtul Saranda și funcționează în partea de sudul Albaniei pentru colectarea arhivelor culturale aromâne, identificarea…