Așezământul pentru copii orfani din localitatea bistriţeană Dorolea şi-a serbat ocrotitorul

Așezământul social pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul” de la Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, aflat în stadiu de construcție, şi-a serbat sâmbătă ocrotitorul.

Cu prilejul hramului, Mitropolitul Andrei a binecuvântat lucrările de construcție efectuate până în prezent la biserica așezământului social și a sfințit antimisul pe care l-a dăruit lăcașului de rugăciune.

Ierarhul a oficiat apoi Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de monahii de la Mănăstirea Rebra-Parva.

În predică, Mitropolitul Clujului a vorbit despre viața Sfântului Siluan Athonitul, subliniind că după o pocăință mare s-a învrednicit să-L vadă pe Dumnezeu.

ierarhul a precizat două învățături esențiale oferite de Sfântul Cuvios Siluan Athonitul: să-i iubim pe vrășmași ca și pe prieteni și să-I mulțumim Lui Dumnezeu atât pentru necazuri cat și pentru bucurii.

Cei care s-au implicat în lucrările de construcţie au primit distincţii din partea Înaltpreasfinţiei Sale.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la clădirea administrativă din cadrul centrului și a sfințit cele patru clopote din turnul-clopotniță.

În 24 septembrie 2020, cu prilejul primului hram, Mitropolitul Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”, și a binecuvântat locul unde va fi construit viitorul așezământ social. Acesta va fi administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Rebra-Parva și va găzdui 50 de copii orfani.

Așezământul va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. În prezent, biserica și clădirea administrativă au fost construite, lucrându-se la următoarele clădiri.

Foto credit: Facebook / Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente