Editura Trinitas: Slujire și pastorație ortodoxă românească în Peninsula Italică

La Editura Trinitas a Patriarhiei Române a apărut volumul „Slujire și pastorație ortodoxă românească în Peninsula Italică”.

Lucrarea face parte din colecţia „Media Christiana”, seria „Radio Trinitas”.

Volumul cuprinde 15 interviuri cu ierarhi şi slujitori din Italia, realizate între anii 2015 – 2021 de Pr. Ioan Haba, Consilier al Departamentului de Comunicare și Imagine al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

În Cuvântul introductiv, Episcopul Siluan al Italiei îi anunță pe cititori că vor face cunoștință cu „memoria vie a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care constituie, de fapt, Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pe pământul Italiei”.

Pr. Cons. patriarhal Teodor Gradinaciuc, Directorul Radio Trinitas, relatează despre românii de peste granițele țării, care, „în povestea lor de peste hotare, au avut intuiția și curajul de a lua cu ei și Cerul, adică lumina din credință, lumina din tradiții, lumina din rugăciune. Astfel, au purtat Biserica-făclie nu doar în inimă, ci efectiv, ducând pietre, lemne și fapte de acasă până departe, unde au zidit casă dorului de Dumnezeu”.

Autorul lucrării a precizat: „Este o mare bucurie pentru noi faptul că aceste dialoguri au văzut astăzi lumina tiparului. Ne-am dorit publicarea lor în această formă, deoarece, în pofida multitudinii mijloacelor de informare și comunicare la care avem acces astăzi, totuși cartea rămâne unul dintre cele mai autentice elemente ale culturii. Volumul adună experiențe din viața slujitorilor din Italia, mărturii care nu au mai fost scrise până acum și care cred că este bine să fie cunoscute și undeva consemnate, asemeni unei comori pe care o lăsăm urmașilor noștri, ca pe o moștenire nepieritoare”.

Dialogurile analizează aspecte privitoare la pastorația creștinilor ortodocși din Italia, implicarea preotului în formarea comunităților parohiale, practici și metode de pastorație, precum și evocări din istoria primelor parohii ortodoxe românești apărute pe tărâm italian.

Foto credit: Episcopia Italiei

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente