Fălticeni: Apărătorii orașului, pomeniți la un secol de la dezvelirea statuii Eroilor Grăniceri

Primăria Fălticeni, Filiala Județeană „Plăieșii” Suceava a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din localitate au organizat la finele săptămânii trecute o serie de manifestări comemorative prilejuite de împlinirea unui secol de la dezvelirea statuii Eroilor Regimentului 2 Grăniceri din oraș.

Manifestările au fost încununate sâmbătă, 24 septembrie, cu un ceremonial militar-religios organizat în fața statuii, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Părintele Adrian Dulgheriu, protopop de Fălticeni, a oficiat slujba de pomenire pentru sufletele eroilor români căzuți în luptă, ostași ai Regimentului „2 Grăniceri” și ai Regimentului „16 Dorobanți” Fălticeni, dar și pentru sufletele episcopilor militari ai Armatei Române și ai clericilor militari ai regimentului de la Fălticeni. I s-a alăturat în slujire un sobor de clerici locali.

Eroii Războiului de Reîntregire au fost pomeniți sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Fălticeni. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Rugăciunea a fost urmată de ceremonia depunerii de coroane din partea instituțiilor și asociațiilor participante, precum și de alocuțiuni.

Aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române au survolat zona în timpul defilării subunităților de elevi de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și de la Colegiul Militar Național „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, în acompaniamentul fanfarei militare a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” din Iași.

Eroii Războiului de Reîntregire au fost pomeniți sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Fălticeni. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic prezentat de Grupul „Moldava” de la Clubul Copiilor Fălticeni, dar și de elevi de la colegiul militar din Câmpulung Moldovenesc.

Statuia „Grănicerul de veghe”, dedicată Eroilor Regimentului 2 Grăniceri din Fălticeni, a fost ridicată în memoria ostași români care s-au luptat cu Corpul II Armată Rus în bătălia de la Spătărești din noaptea de 27 spre 28 ianuarie a anului 1918.


Armata Rusă se afla pe teritoriul României ca aliat al nostru în Războiul de Reîntregire, dar după Revoluția Bolșevică din 1917, a devenit de necontrolat și infiltrată de agenții ideologiei comuniste, noul guvern revoluționar încercând să o folosească pentru bolșevizarea României.

Sub comanda colonelului Dimitrie Rădulescu, 800 de militari români din Regimentele 16 și 56 Infanterie și o companie de mitraliere a Regimentului 2 Grăniceri au oprit avansul trupelor ruse bolșevizate spre Fălticeni.

Eroii Războiului de Reîntregire au fost pomeniți sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Fălticeni. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Istoricul Mihai Aurelian Căruntu, din cadrul Muzeului Bucovinei, a declarat pentru Monitorul de Suceava că, „potrivit unor documente găsite la șefii acestora din urmă după încetarea ostilităților, localitatea urma să fie jefuită, arsă și dărâmată”.

Eroii Războiului de Reîntregire au fost pomeniți sâmbătă, 24 septembrie 2022, la Fălticeni. Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

„Dincolo de victoria tactică în urma căreia s-a putut împiedica joncțiunea armatelor rusești din Bucovina și Moldova, ea are și o simbolistică aparte. Momentul poate fi considerat ca un debut al războiului dus de România în prima jumătate a secolului XX îndreptat împotriva bolșevismului-comunismului care avea să marcheze dramatic întregul veac”, a explicat, pentru aceeași publicație, Radu Florian Bruja, conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Comentarii Facebook


Știri recente