Capela cu hramurile Izvorul Tămăduirii și Sfântul Luca al Crimeii, de la Liceul Tehnologic Special Regina Elisabeta, din cartierul bucureștean Vatra Luminoasă a fost sfințită aseară, 22 iunie 2016, informează TRINITAS TV. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre importanța rugăciunii. De…
Întâlnirea clericilor din cadrul cercului pastoral Moara Vlăsiei (Protoieria Ilfov Nord) a avut ca temă: Tineri, adulţi şi bătrâni – membrii egali în Biserică, dar cu probleme diferite. Evenimentul a avut loc miercuri, 22 iunie 2016, la parohia Adormirea Maicii Domnului – Căciulaţi, jud. Ilfov. În deschiderea lucrărilor întrunirii, începând cu ora 17:00, clericii au…
La Centrul social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” a avut loc ieri, 22 iunie 2016, întâlnirea preoţilor de caritate de la cimitirele de stat din Bucureşti, informează TRINITAS TV. Aceste conferințe au loc lunar și aduc în discuție teme de interes actual pentru activitatea pastorală a preoților de cimitire. În cadrul întâlnirii a fost…
Biserica Ortodoxă Română l-a pomenit astăzi, 22 iunie 2016, pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești. Cu acest prilej, Mănăstirea Căldărușani din județul Ilfov a fost un adevărat loc de pelerinaj pentru credincioșii care au venit în număr mare să aducă cinstire moaștelor Sfântului Ierarh găzduite de așezământul monahal. În mijlocul obştii monahale şi…
Preoţii arondaţi cercului pastoral-misionar nr. 3 din cadrul Protoieriei Ploieşti Nord s-au întrunit miercuri, 22 iunie 2016, în şedinţă de lucru, informează pr. Iftimi Ionuţ-Dragoş din cadrul Protoieriei. Evenimentul a avut loc în biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Parohia Gura Văii, localitatea Valea Călugărească. Şedinţa de lucru a fost precedată de oficierea Sfintei…
Mănăstirea Plumbuita, din cartierul Colentina al Capitalei, se pregătește de sărbătoare. Vineri, 24 iunie 2016, cu prilejul sărbătorii Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, așezământul monahal își va sărbători hramul istoric, informează TRINITAS TV. Credincioșii din București, dar și din alte regiuni ale țării sunt așteptați la eveniment. Cunoscutul așezământ monahal a fost, în ultima perioadă,…
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi, 22 iunie 2016, pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești. Sfântul s-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu, primind la botez numele de Gheorghe. Încă din pruncie s-a arătat iubitor de înţelepciune, învăţând cu multă râvnă şi dragoste la şcoli înalte ale…
În ziua sărbătorii Pogorârea Duhului Sfânt, 19 iunie 2016, credincioşii din Mizil au putut aduce cinstire unui fragment din moaştele Sfântului Efrem cel Nou. Racla cu sfintele moaşte a fost adusă de la mănăstirea bucureşteană Radu Vodă şi aşezată spre închinare credincioşilor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Patriarhului României,…
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 20 iunie 2016, Sfânta Treime: pe Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la…
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 20 iunie 2016, Sfânta Treime: pe Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Această sărbătoare este şi hramul bisericii Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată, în lăcaşul de cult, de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al…
În Biserica Ortodoxă este sărbătorită astăzi, 20 iunie 2016, Sfânta Treime. În această zi, Centrul de Presă al Patriarhiei Române își sărbătorește hramul. În fiecare an sunt două momente aniversare pentru Centrul de Presă BASILICA: sărbătoarea Sfintei Treimi (a doua zi de Rusalii) și 27 octombrie, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, aceasta din urmă fiind şi…