Eparhii

Praznicul Înălțării Domnului sărbătorit la Timișoara

Sărbătoarea Înălțării Domnului a fost prăznuită de credincioșii timișoreni la Catedrala mitropolitană din centrul orașului. Aici, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a eroilor au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei…

Activități ale LFCO din Râmnicu Vâlcea

Marți, 27 mai, o parte dintre membrele Asociației Liga Femeilor Creștine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea, însoțite de pr. Emanoil Bărbuț, îndrumător spiritual al Ligii, au participat la sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii „Înălțarea…

Activități culturale în municipiul Caracal

Înălțarea Domnului la Cer a fost încă un prilej pentru elevii caracaleni de a-și arăta respectul față de eroii urbei. Cu această ocazie, au fost organizate mai multe activități culturale, menite să marcheze marele praznic…

Cursuri pentru gradele preoțești

În perioada 15 mai – 15 iunie are loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înscrierea personalului clerical pentru obținerea gradelor profesionale (definitivat, gradul II și gradul I), informează „Ziarul Lumina”. Actele…

Concurs de toacă la Hârlău

La Hârlău va avea loc astăzi, 30 mai 2014, concursul de toacă „Toacă-n suflet, cânt în cer”, ediția a IV-a, dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Manifestarea se va desfășura, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul…