Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii.
Arhiepiscopul Alba Iuliei s-a rugat la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul de la Mănăstirea Suroti, Grecia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat marți Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Suroti, Grecia, aflată la aproximativ 25 km de orașul Tesalonic, unde s-a închinat la mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul.
PS Varlaam Ploieșteanul serbează Adormirea Maicii Domnului în Sf. Munte Athos, alături de monahii și pelerinii români
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, se află într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos, unde celebrează Adormirea Maicii Domnului conform calendarului nerevizuit, alături de monahii români athoniți.
IPS Ioachim a vizitat șantierul noii biserici din Hârja și s-a întâlnit cu vârstnicii de la centrul social al parohiei
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vizitat miercuri Parohia Hârja din județul Bacău, unde două șantiere sunt în curs de finalizare: cel al noii biserici parohiale și cel de extindere a centrului rezidențial pentru persoane vârstnice.
PS Teofil Trotușanul s-a rugat împreună cu pelerini și clerici din întreaga lume la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din Țara Sfântă
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat în perioada 27-28 august, la manifestările liturgice prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, desfășurate în Țara Sfântă, alături de clerici din întreaga lume.
O parohie din Bacău înființează un grup de sprijin pentru dependenți și familiile lor
Parohia Lazaret din municipiul Bacău va inaugura în luna octombrie Centrul de adicții „Sf. Porfirie Kavsokalivitul”, destinat persoanelor care suferă de diverse dependențe și familiilor acestora.






