Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate marți pe Basilica.ro.
Revista „Binele de știut”: Luna iulie 2025
În luna iulie a acestui an, pe lângă Sărbătoarea Aducerii Moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București, ne-am bucurat de cinstirea unor sfinți recent canonizați: Sf. Dometie cel Milostiv de la Râmeț și Sf. Calistrat de la Timișeni și Vasiova. De asemenea, am aniversat 74 de ani de la nașterea Patriarhului Daniel.
Cei cu inima tânără o iubesc pe Maica Domnului: PS Benedict vede din perspectivă creștină Ziua Internațională a Tineretului
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a transmis, în exclusivitate pentru Basilica.ro, un mesaj care pune Ziua Internațională a Tineretului într-o perspectivă creștină, sugerând că există și o tinerețe a inimii, iar „cei care se simt cu inima tânără” sunt „cei care o iubesc pe Maica Domnului”.
Icoana în mozaic a Maicii Domnului Oranta a fost amplasată în pronaosul Catedralei Naționale
În preajma marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, în pronaosul Catedralei Naționale a fost instalat mozaicul cu icoana Maicii Domnului Oranta, în care Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile ridicate și palmele deschise, cu Pruncul Iisus reprezentat pe pieptul ei – simbol al Întrupării.
Mitropolitul Teofan merge la Mănăstirea Paltin de hram: Programul liturgic
Mănăstirea Paltin a anunțat programul liturgic pentru hramul Adormirii Maicii Domnului, ocazie cu care Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei va săvârși Sfânta Liturghie.
Episcopul Oradiei a sfințit Altarul și iconostasul celei mai vechi biserici din localitate
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a sfințit Altarul și iconostasul celei mai vechi biserici din localitate, la 235 de ani de la zidirea lăcașului de cult și la împlinirea a 50 de ani de la finalizarea picturii interioare, sfințită în anul 1975.






