Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, au fost sărbătoriți în 21 mai 2017 la Parohia Popești Manuc din localitatea Săbăreni, județul Giurgiu. Cu acest prilej, un sobor de preoţi condus de părintele Stuparu Emanuel Ioan, Protoiereu al Protoieriei Bolintin, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena…
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Adunarea festivă a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Palatul Cercului Militar Naţional, Bucureşti, 23 mai 2017: La acest ceas de sărbătoare, transmitem un mesaj de binecuvântare și de apreciere a bunei lucrări pe care Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” o desfășoară în slujba…
Elevii claselor a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Bucureşti au susținut în fața unei comisii de specialitate examenul de competențe profesionale. Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost Pr. Lect. Dr. Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Examenul din 22 mai 2017 a fost format din două probe: proba practică …
Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord a mers luni, 22 mai 2017, în Tampere, Finlanda, pentru a o întări sufletește pe Camelia-Mihaela Smicală, mama româncă ai cărei copii au fost luați de Protecția Copilului. Ierarhul român a încurajat-o pe femeia îndurerată, rugându-se pentru izbăvirea din necazuri a familiei sale și pentru copiii săi Johan-Mihai…
PS Timotei al Spaniei și Portugaliei a oficiat în 20 mai 2017 slujba de punere a pietrei de temelie a noii biserici ce se va construi pentru comunitatea ortodoxă română din Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Figueres – Spania. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult provizoriu al parohiei,…
Anunţul canonizării Pictorului Pârvu Mutu de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost făcut în 22 mai 2017 de Patriarhul României în cadrul Congresului Internaţional de Teologie care se desfăşoară zilele acestea la Palatul Patriarhiei din Bucureşti. La finalul festivităţii de deschidere, Preafericirea Sa a transmis că Sfântul Sinod, la propunerea Arhiepiscopiei Argeşului şi…
În Duminica a VI-a după Paști, PS Timotei al Spaniei și Portugaliei a săvârșit Sfânta Liturghie baptismală în Parohia Sfântul Mucenic Sebastian din San Sebastian Donostia, informează site-ul oficial al Eparhiei. În cadrul sfintei slujbe, Preasfinția Sa a botezat al treilea copil al Părintelui paroh Marian Mănescu, pe micuța Sofia, cât și pe micuța Alexandra,…
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Congresului Internaţional de Teologie Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă), 20-24 mai 2017, Palatul Patriarhiei din București: Congresul Internaţional de Teologie Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă), organizat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional, Sectorul…
Lucrările Congresului Internațional de Teologie Criterii de recunoaștere și evaluare a picturii bizantine (icoană și frescă) au început în această dimineaţă la Palatul Patriarhiei. În cuvântul de deschidere, luni, 22 mai 2017, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt în care a apreciat că iconografia ortodoxă este o artă liturgică, bisericească, profund teologică pentru că face…
În Duminica a VI-a după Sfintele Paşti la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a avut loc o acţiune pastoral-misionară şi social-filantropică dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere, ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar și mass-media. Evenimentul duhovnicesc şi social-filantropic a fost prilejuit de Duminica vindecării orbului din naştere şi s-a concretizat prin rugăciune şi comuniune…
Singurul locaș de cult din Focșani aflat sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena și-a sărbătorit duminică, 21 mai 2017, hramul. Numeroși credincioși focșăneni au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În continuare, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii,…