Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, îşi sărbătoreşte joi, 6 iunie 2019, ziua de naştere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a trimis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Înaltpreasfinţia Sa s-a născut în 6 iunie 1944 în localitatea Cracăul – Negru, comuna Crăcăuani, județul Neamț. Înaltpresafinția Sa a studiat la Seminarul Teologic…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit joi un cuvânt la Conferința internațională „Dimensiunea pozitivă a libertății religioase: cum pot guvernele să sprijine organizaţiile religioase”, organizată la Palatul Patriarhiei. În cuvântul său, Părintele Patriarh explică cum Statul democratic neutru şi cultele religioase autonome cooperează pentru binele societăţii în general. În această zi de mare sărbătoare pentru…
La iniţiativa Patriarhului Daniel, au fost alocate noi fonduri pentru victimele inundaţiilor puternice care au avut loc vineri, 31 mai 2019, în judeţul Prahova. Suma în valoare de 50.000 lei, oferită de Patriarhia Română, este destinată achiziţionării materialelor de construcţie şi a echipamentelor de uz casnic. Fondurile au fost prevăzute urmare a unei analize care…
În parohia nemțeană Stejaru, a fost omagiată personalitatea preotului Evmenie Moraru prin sfințirea unui centru cultural – filantropic și a unui bust care amintesc de ctitorul bisericii. Evenimentul se încadrează în activitățile Anului omagial al satului românesc dedicat preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari. Sfințirea celor două edificii culturale a avut loc în data de 4…
În ziua sărbătorii „Înălţarea Domnului”, 6 iunie 2019, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sluji la Catedrala Patriarhală împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. Înaltpreasfințitul…
Cei patru salvatori SMURD de la Iaşi care au pierit acum 3 ani în ultima lor misiune au fost pomeniţi la Haragâş, Republica Moldova. Slujba de pomenire a membrilor echipajului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Părintele Episcop a rostit un cuvânt în care a subliniat datoria de a-i pomeni…
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, aniversează miercuri 25 ani de la întronizare. Cu acest prilej, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare. Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim s-a născut în 04 septembrie 1948 în Boholţ – Făgăraş. Studii: Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov; Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974);…
Mii de pelerini din mai multe zone ale ţării au participat marţi la sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camal şi Filip de la Niculiţel, ocrotitorii Episcopiei Tulcii. Ei s-au închinat la raclele cu moaştele lor care au fost scoase în procesiune cu o zi mai înainte din bazilica martirică şi aşezate la Mănăstirea Cocoş, unul…
Întrucât în presa din România se discută uneori despre canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste, facem următoarele precizări: Rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe…
Palatul Patriarhiei va găzdui în zilele de 6 şi 7 iunie o conferinţă internaţională despre „Dimensiunea pozitivă a libertăţii religioase: cum pot guvernele să sprijine organizaţiile religioase”. Evenimentul este organizat de Secretariatul General al Guvernului – Secretariatul de Stat pentru Culte şi va reuni specialişti din toată lumea. În cadrul comunicărilor vor fi abordate teme…
Cu prilejul oficierii Sfintei Liturghii în Duminica Orbului din naștere la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, Arhiepiscopul Varsanufie a vorbit în cuvântul său despre consecințele repetării și nemărturisirii păcatelor. Cea mai gravă consecință semnalată de ierarh a fost orbirea sufletească, orbire care înseamnă „indiferență, nepăsare, nesimțire duhovnicească”. Înaltpreasfinția Sa a atras atenția că la…