Omagiu pentru cunoscutul preot din satul nemțean Stejaru: Centrul „Preot Evmenie Moraru”

În parohia nemțeană Stejaru, a fost omagiată personalitatea preotului Evmenie Moraru prin sfințirea unui centru cultural – filantropic și a unui bust care amintesc de ctitorul bisericii.

Evenimentul se încadrează în activitățile Anului omagial al satului românesc dedicat preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari.

Sfințirea celor două edificii culturale a avut loc în data de 4 iunie 2019 fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Preotul Evmenie Moraru (1910-1999) a fost un duhovnic renumit și un paroh foarte apreciat. A păstorit Parohia Stejaru începând cu anul 1933. În perioada regimului comunist ateu, a fost închis aproximativ cinci ani și jumătate, suferind în lagărele din Târgu–Jiu, Pitești și Aiud.

Pentru sacrificiul său, a rămas în conștiința enoriașilor din parohie ca un martir.

Centrul cultural și bustul preotului Evmenie Moraru au fost realizate sub coordonarea preotului Tiberiu Roșu, actualul paroh al bisericii.

Pentru activitățile întreprinse în cadrul parohiei, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului i-a acordat părintelui paroh rangul de iconom stavrofor. Totodată, Părintele Roșu a fost declarat de primarul comunei Stejaru, cetățean de onoare.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente