Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a lansat, pentru al XIII-lea an consecutiv, Campania „Masa Bucuriei”. Campania reprezintă cel mai mare proiect național de solidaritate socială în sprijinul oamenilor nevoiași, în special al bătrânilor singuri, şi este organizat anual în apropierea Sărbătorii Sfintelor Paşti. Ediţia de anul acesta va fi organizată cu Banca de Alimente…
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală, în parteneriat cu alte instituţii private, a iniţiat la începutul lunii martie Campania umanitară „Ajutor pentru Ucraina!”. Cu sprijinul unor parohii din Sectorul 2, în această perioadă au fost colectate peste 3 tone de alimente (peste 1000 conserve de carne, peste 500 conserve de peste, peste 1000 conserve de legume…
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împreună cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a trimis 200 de tone de ajutoare către orașul Cernăuți pentru ca mai apoi să fie distribuite persoanelor aflate în zonele grav afectate de conflictul militar. Sprijinul acordat vineri, 11 martie 2022, a constat în produse alimentare, produse de igienă și de strictă necesitate,…
În prima săptămână a lunii martie, peste 1.000 de copii din așezămintele sociale și educaționale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei au sărbătorit prin diferite manifestări culturale „Luna pentru viață”. Prin activitățile desfășurate, copiii și-au exprimat dragostea și recunoștința folosind cuvinte, elemente grafice și culoare. Au avut loc activități de grup, menite să scoată în evidență aspecte…
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, îşi cinsteşte în 14 martie 2022, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, supranumit „patriarhul monahilor din Apus”. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul (Valentin-Cosmin Vesa) s-a născut în data de 13 februarie 1984, în localitatea Sartăș, oraș Baia de Arieș, județul Alba, într-o familie…
Între credincioșii care au participat în Duminica Ortodoxiei la Catedrala Patriarhală, s-a aflat și o familie de refugiați ucraineni. Tatăl, mama și cei patru copii s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și PS Varlaam Ploieșteanul. Ei sunt din regiunea Odesa, iar tatăl copiilor este preot. În timpul Liturghiei, copiii…
Patriarhul Daniel și-a exprimat speranța în Duminica Ortodoxiei că peste trei ani va fi sfințită pictura în mozaic a Catedralei Naționale. „Sperăm ca în anul 2025 să ne ajute Bunul Dumnezeu și sfinții Lui să sfințim noua pictură a Catedralei Naționale, când se împlinesc 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022, la Catedrala Patriarhală din Capitală. Alături de Preafericirea Sa, a slujit și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. La predica de după citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a vorbit despre rolul icoanei și legătura acesteia cu credința. Credința Patriarhul a…
„Vă îndemnăm pe toți să contribuiți la pictarea icoanelor în mozaic la Catedrala Națională, mai ales astăzi când prăznuim sărbătoarea sfintelor icoane care arată adevărul și frumusețea Ortodoxiei”, a afirmat Patriarhul României în Duminica Ortodoxiei, 13 martie 2022, după Sfânta Liturghie. În apelul Său, Patriarhul a subliniat că anumite comunități au contribuit pentru pictarea ocrotitorului…
La sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate duminică în Catedrala Patriarhală a fost prezentat volumul „Lucrarea Bisericii în societate în anul 2021 – Comuniune și conlucrare cu românii din afara României”, semnat de Patriarhul Daniel. Cartea ilustrează, prin imagini și cuvinte, rodnica lucrare misionară desfășurată de Biserică și de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2021, declarat…
Părintele Dănuț Augustin Văscu de la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Acâș, Protopopiatul Carei, a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 12 martie 2022. El a păstorit timp de 38 de ani în Parohia Acâș cu filia Mihăieni, fiind hirotonit pe seama parohiei menționate în 1 aprilie 1984. În data…