Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, a oficiat luni, 23 iulie 2018, Sfânta Liturghie în deschiderea taberei din localitatea Nemțișor. La slujbă au fost prezenți peste 1000 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 31 de ani, care participă în perioada 22-25 iulie 2018 la tabăra din localitatea nemțeană.…
În ziua sărbătorii Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miercuri, 25 iulie, aşezământul monahal din Orşova îşi va sărbători hramul. Potrivit site-ului oficial al Eparhiei Severinului şi Strehaiei, cu acest prile Liturghia va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim împreună cu mai mulţi arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române. Mănăstirea Sfânta Ana a fost…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va fi prezent joi, 26 iulie, la hramul ctitoriei brâncoveneşti din cartierul Hasköy – Istanbul ocrotită de Sf. Mc. Paraschevi. Anunţul a fost făcut de părintele Sergiu Vlad, parohul comunităţii ortodoxe româneşti din Turcia, pe contul oficial de Facebook. Sanctitatea Sa este aşteptat să ajungă în jurul orei 09:30, urmând ca Sfânta Liturghie să…
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei se implică în salvarea lăcașului de cult din satul Vința, urmând ca acesta să fie strămutat la Muzeul ASTRA din Sibiu, dacă procedurile tehnice vor permite acest lucru. „Hotărârea a avut loc în urma consultării cu mica comunitate din satul Vința care si-a dat acordul de a fi transferat lăcașul…
În ziua sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, vineri, 20 iulie 2018, Mănăstirile Româneşti şi Dobreşti din Arhiepiscopia Timişoarei şi-au cinstit ocrotitorul. Mănăstirea Româneşti Cu prilejul hramului principal al Mănăstirii Româneşti, care datează din 1912, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, informează site-ul oficial al Eparhiei. Prezent la slujbă, Preasfințitul Părinte…
Moaștele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon vor fi așezate spre închinarea credincioșilor la Biserica Uspenia din Botoșani în ziua 27 iulie. Racla cu un fragment din moaştele sfântului se află în patrimoniul bisericii, de peste 200 de ani. „În ziua praznicului Sfântului Pantelimon va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, iar seara începând cu ora 18.00…
Institutul Teologic Ortodox Sf. Vladimir din New York (SVOTS) l-a numit pe Dr. Ionuț-Alexandru Tudorie în poziția de decan academic, informează site-ul oficial al instituţiei. Consiliul Director al instituţiei l-a ales pe Dr. Tudorie, în data de 18 iulie 2018, după ce Comitetul de căutare pentru un nou decan academic a restrâns lista candidaților la două…
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, sărbătoreşte luni, 23 iulie 2018, instalarea sa ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul s-a născut în anul 1981 în comuna Dornești, judeţul Suceava, fiind cel de-al doilea copil al părinţilor Constantin şi Elena Luchian. Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, apoi…
Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, împreună cu Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei, a sfinţit duminică, 22 iulie 2018, Biserica Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, și Așezământul social închinat Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, din Parohia Ciobănuş – Straja, Protopopiatul Moinești. Ierarhul le-a vorbit credincioșilor…
Textul evanghelic din Duminica a opta după Rusalii prezintă înmulțirea minunată a cinci pâini și doi pești din care Mântuitorul a hrănit peste cinci mii de persoane. În predica rostită, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Mântuitorul le-a oferit oamenilor mai întâi hrană pentru suflet și apoi pentru trup: „Mântuitorul Iisus Hristos acordă prioritate…