Etichetă: Patriarhul României

Lumina Educaţiei

Lumina Educației a împlinit trei ani de apariţie | „Procesul educaţiei se desăvârşeşte doar atunci când luăm în discuţie şi componenta sa formativă“

Trei ani au trecut de la apariţia primului număr Lumina Educației, supliment lunar al Ziarului Lumina, realizat în cooperare cu Sectorul teologic-educațional al ­Patriarhiei Române. În cuvântul publicat în primul număr al suplimentului, Patriarhul Daniel a evidenţiat că…

Părintele Patriarh despre civilizaţia creştină a carităţii: ‘Cei care au fost milostivi în istorie vor fi binecuvântaţi în eternitate’

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică a Bisericii prin care s-a dezvoltat o civilizație creștină a carității. ‘Cei care au fost milostivi față…