Începând din 1990, imediat după căderea comunismului, românii au decis să serbeze Ziua Națională de 1 Decembrie, evocând actul de autodeterminare prin care românii au unit într-un singur stat teritoriile pe care le locuiau majoritar de aproape două milenii. Alegerea datei a fost o restituire firească, pentru că amintea de unirea tuturor românilor în propriul…
ACTUALIZARE: Citește aici textul integral al predicii Părintelui Patriarh Daniel din 30 noiembrie 2023, la sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. „Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român, ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”, a spus Patriarhul Daniel joi, în ziua de…
Unsprezece preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor au fost hirotesiți duhovnici miercuri de către Patriarhul Daniel. Preafericirea Sa le-a spus clericilor că în primele secole se punea accentul foarte mult pe puterea de a lega și dezlega a duhovnicului. De aceea, canonul 102 de la Sinodul Trulan (692) a arătat că preotul trebuie să fie ca un…
Părintele Patriarh Daniel a hirotesit miercuri, 29 noiembrie 2023, unsprezece preoți întru duhovnic. Slujba a avut loc în Paraclisul istoric „Sfântul M. Mc. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale din București. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
În duminica a 30-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. „Evanghelia de astăzi ne atrage atenția că nu este suficient să postim mult, să ne rugăm mult, să ne înfrânăm de la păcat, dacă nu suntem și milostivi. De…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat sâmbătă racla în care va fi pus un fragment din moaștele Sfântului Ioan Damaschin, la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, de la Reședința Patriarhală. Racla a fost confecționată la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian și urmează a fi dusă la Galați, pentru a fi purtată în procesiunile organizate de sărbătoarea…
Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe vineri, la slujba de înmormântare a Părintelui Vasile Streață, preot îmbisericit la Parohia Giulești Sârbi din Capitală. În condiții vitrege, Părintele Vasile Streață „a reușit, printr-o pastorație plină de credință și iubire, să păstreze unitatea parohiei, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și din punct…
Patriarhul României a vorbit joi, la Sinaxa Monahală din Arhiepiscopia Bucureștilor, despre posibilitatea canonizării lui Nectarie Protopsaltul, părinte athonit de origine română care a fost ucenicul recent canonizatului Cuvios Macarie Protopsaltul. Preafericirea Sa a amintit că, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în…
Stareții și starețele așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au întrunit joi în sinaxa monahală anuală, eveniment prezidat de Părintele Patriarh Daniel. Întâlnirea, desfășurată la Palatul Patriarhiei, a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de Prasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Patriarhul Daniel a deschis întrevederea cu un scurt cuvânt despre…
„Aceste două sărbători din Postul Crăciunului, Intrarea în biserică a Maicii Domnului, care ne cheamă la sfințirea vieții, și sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, care ne îndeamnă la milostenie, sunt luminile călăuzitoare ale Postului Crăciunului”, a spus Patriarhul Daniel marți, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică. Această sărbătoare a fost instituită la…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. În predica rostită, Preafericirea Sa a subliniat că „marea iluzie a bogatului lacom de a-și construi fericirea exclusiv pe averi materiale, pe care le adună în hambare noi, mai mari, este sancționată de Evanghelie…