Patriarhul Daniel a explicat înțelesurile duhovnicești ale fugii în Egipt

„Această fugă în Egipt pe care ne-o prezintă Evanghelistul Matei are o mulțime de înțelesuri duhovnicești”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită marți la Mănăstirea Cernica, unde a participat la Sfânta Liturghie.

Preafericirea Sa a explicat înțelesurile duhovnicești care se desprind din fuga în Egipt, prezentată în Evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Matei, capitolul 2, versetele 12-23.

Un prim înțeles duhovnicesc este acela că „Dumnezeu are grijă de fiecare om și mai ales de copiii care nu se pot apăra singuri, nu se pot proteja singuri”.

Părintele Patriarh a enumerat mai multe caracteristici ale Regelui Irod, un om crunt și suspicios care a fost capabil să își omoare soția și trei dintre fii săi pentru a nu fi detronat.

„Fuga în Egipt a fost interpretată de Sfinții Părinți ca având multe înțelesuri duhovnicești. Întâi a însemnat cruțarea vieții lui Iisus”, a evidențiat Părintele Patriarh.

Înțelesurile duhovnicești au fost văzute în timp „deoarece în planul lui Dumnezeu, Egiptul, care era locul idolatriei și locul în care a fost dus poporul evreu în robie până la eliberarea lui de către Moise, era considerat o țară păgână. În mod surprinzător pruncul Iisus este dus acolo ca să i se păstreze viața. Astfel a fost împlinit cuvântul prorocului care zice: ‹Din Egipt am chemat pe Fiul Meu› Osea capitolul 11, versetul 1”.

La revenirea din Egipt, în Iudeea domnea Arhelau, tot un om crud, pruncul și mama lui au fost duși în Nazaret pentru a se împlini cuvântul prorocului care zice că: „Nazarinean se va chema”.

„Dincolo de cruzimea lui, Irod este un plan al lui Dumnezeu care a fost prezis cu secole înainte de către prorocii Vechiului Testament”, a subliniat Patriarhul României.

Explicațiile Sfinților Părinți

„Unii părinți care au comentat această Evanghelia au spus că Iisus a fost dus în Egipt pentru mai multe rațiuni sau motive”.

„În primul rând pentru că El era în planul lui Dumnezeu gata de jertfă, de aceea mai târziu a acceptat în mod liber să fie răstignit pe cruce. Dacă ar fi murit la vârsta de copil nu s-ar fi exprimat în mod liber voința lui pentru că un copil nu poate să se exprime cu voință matură cum face un om la 30 de ani”.

„Alți Sfinți Părinți spun că dacă Iisus ar fi fost omorât de către Irod Idumeul cu copiii din Betleem și împrejurimi, lumea nu ar fi mai avut parte de învățăturile lui Iisus pe care le-a dat lumii pe când era om și nici de minunile pe care le-a făcut când era matur”, a evidențiat Patriarhul Daniel.

„Prin fuga sa în Egipt, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că atunci când omul este persecutat nu trebuie să rămână în mod provocator în fața persecutorului sau prigonitorului ci trebuie să evite confruntare cu cel care este plin de ură”.

„Fuga din fața prigoanei este timp câștigat pentru rugăciunea față de prigonitor ca Dumnezeu să îi schimbe gândul rău în gând bun și în același timp să nu se mărească violența”.

Faptul că pruncul Iisus a fost primit de egiptenii păgâni s-a văzut ulterior prin creștinarea Egiptului, unde au fost înființate primele mănăstiri.

Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului înseamnă cinstirea ei și a celor care se adună în rugăciune pentru a învăța de la ea smerenia, ascultarea și mai ales rugăciunea ei.

„Maica Domnului este o icoană vie a Bisericii în stare de rugăciune de aceea s-a și numit ‹oranta› în limba latină, adică ‹rugătoarea›. Maica Domnului este cinstită după Nașterea Domnului deoarece prin lucrarea Duhului Sfânt s-a făcut din ea zămislire a fiului veșnic ca om, născut veșnic din Tată fără mamă, iar pe pământ din mamă fără tată, s-a născut din lucrarea Duhului Sfânt asupra umanității firii umane a fecioarei Maria”, a explicat Părintele Patriarh.

„Este cinstită Maica Domnului în mod deosebit în a doua zi de Crăciun, ea fiind icoană a Bisericii vii și rugătoare și cea care a născut ca om pe Iisus, Mântuitorul lumii”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a încheiat predica, evidențiind aspecte din viața Sfântului Sfințit Nicodim de la Tismana, reorganizator al vieții duhovnicești în Țara Românească.

Vezi mai multe fotografii de la vizita Patriarhului Daniel la Mănăstirea Cernica în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente