Doi ierarhi români care se află sub ocrotirea Sf. Cuv. Siluan Athonitul își cinstesc miercuri ocrotitorul: Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei. Episcopul Siluan al Ungariei s-a născut în 16 septembrie 1971 la Lipova, județul Arad, din părinții Constantin și Joița, la botez primind numele Cristian Constantin. Între anii 1990-1994 a…
Biserica Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Olbia, despre care presa din Insula Sardinia scria că iluminatul nocturn o transformă într-o „bijuterie de aur încrustată”, a fost sfințită săptămâna trecută de un sobor condus de Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord împreună cu Episcopii Siluan al Italiei și Ioan Casian al Canadei. Pentru…
Episcopul Ortodox Român al Italiei a transmis vineri un mesaj de apreciere pentru lucrarea și strădania depusă la traducerea literară ecumenică a Noului Testament, mulțumind echipei de traducători și tuturor celor implicați în acest proiect. Mesajul a fost prezentat de preotul Mihai Drigă, protopop onorific și parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Bari, la lansarea „Nuovo Testamento…
Episcopul Siluan al Italiei s-a întâlnit marți cu tinerii care se pregătesc să devină animatori în taberele eparhiei sau cateheți la școlile parohiale. Întâlnirea s-a desfășurat în format online, iar Preasfinția Sa le-a oferit tinerilor mai multe îndemnuri practice cu ajutorul cărora să mențină o relație vie cu Dumnezeu. Pe lângă citirea zilnică a Noului…
Lideri laici și religioși din întreaga lume s-au alăturat sâmbătă celor aproximativ 250.000 de credincioși care au asistat la funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Roma. Toate bisericile ortodoxe au avut reprezentanți la eveniment. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost compusă din Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Episcopul Siluan al Italiei și…
Pe site-ul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a fost publicat, în limba italiană, mesajul de condoleanțe transmis de Episcopul Siluan al Italiei la aflarea veștii că Papa Francisc s-a mutat la cele veșnice. Ierarhul își exprimă tristețea, dar și recunoștința pentru sprijinul oferit de Sanctitatea Sa comunităților liturgice ortodoxe românești din Peninsulă. „Am…
„Cu moartea pe moarte Domnul biruiește și cu pătimirea Sa ne vindecă de patimi pe noi și lucrează în inima noastră”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, duminică, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Ierarhul a slujit la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de lângă Centrul Eparhial de la Roma, în prezența Excelenței Sale…
Parohia Aosta a găzduit marți întâlnirea duhovnicească a clericilor români din regiunea italiană Piemonte, la care principalul invitat a fost Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Printre participanți s-au numărat preoții protopopi Cristian Ștefan, Marius Floricu, Aurel Florin Țuscanu și Alin Iarca, dar și Consulul General al României la Torino, Excelența Sa Cosmin…
Aproximativ 150 de tineri din grupul Nepsis Italia și 20 de coordonatori de proiecte s-au întâlnit sâmbătă la Gala Voluntarilor Nepsis, desfășurată în localitatea italiană Castel Gandolfo. Gala a fost organizată sub îndrumarea Departamentului pentru Tineret al Episcopiei Italiei și a reunit tinerii care au activat ca voluntari în diferite proiecte organizate de parohiile din…
Episcopul ortodox român al Ungariei și cel al Italiei își cinstesc marți ocrotitorul, pe Sf. Cuv. Siluan Athonitul. Episcopul Siluan al Ungariei S-a născut în 16 septembrie 1971 la Lipova, județul Arad, primind la botez numele de Cristian Constantin. Între anii 1990-1994 a urmat cursurile Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, pe care a…
Episcopul Siluan le-a vorbit sâmbătă credincioșilor români din Italia despre faptul că Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh este „mai acasă decât acasă”. De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Preasfinția Sa a slujit la Mănăstirea Trichiana, care și-a serbat hramul. În cuvântul său, episcopul a explicat că scopul vieții fiecăruia dintre…