Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena sunt ocrotitorii lăcașului de cult amplasat pe Colina Patriarhiei. Sărbătoarea va culmina cu Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Daniel în ziua de duminică, 21 mai 2017. Sâmbătă, de la ora 16:00, vor debuta manifestările dedicate hramului cu slujba de Priveghere săvârșită de IPS Casian. A doua zi, de…
În cea de-a patra zi a Săptămânii Mari, în toate Bisericile Ortodoxe se oficiază slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii. Evangheliile care se citesc în cadrul acestei slujbe prezintă toate pătimirile îndurate de Domnul Iisus Hristos pentru mântuirea noastră. Biserica a rânduit să fie citite un număr de…
Biserica mare a Mănăstirii Codru din județul Tulcea și-a serbat duminică, 9 martie 2017, hramul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Visarion a oficiat Sfânta Liturghie în incinta lăcașului de cult, a precizat părintele Felix Neculai, consilier cultural al Eparhiei. În cuvântul rostit, Episcopul Tulcii a explicat celor prezenţi semnificaţia duhovnicească a praznicului Întâmpinării Domnului. De…
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a fost prezent în seara zilei de 24 ianuarie 2017 la slujba Vecerniei în Parohia Intrarea Domnului în Ierusalim, Roma 5 – Ostia, notează site-ul oficial al eparhiei. În timpul slujbei s-au rostit ectenii speciale de mulțumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu peste poporul român. De asemenea,…
La Capela Sfântul Siluan Atonitul din Munchen (Paul-Heyse-Str. 19) va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 18:00, o conferinţă duhovnicească, informează site-ul Centrului Bisericesc din Munchen. Evenimentul va fi precedat de Slujba Vecerniei oficiată de Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Prelegerea, cu tema Participarea activă a poporului…
La biserica „Nașterea Domnului și Sfântul Apostol Andrei” din Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti Nord, a avut loc joi, 23 iunie 2016, un evenimentul cultural religios, cu prilejul împlinirii a 26 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcaşului de cult. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, spre seară a fost oficiată Slujba Vecerniei, după…
Biserica Sfântul Iulian din Tars este cinstit mâine, 21 iunie 2016, în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, Biserica din Campusul Studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi îşi va celebra ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia astăzi, de la ora 17:00, slujba Vecerniei la…