Regii şi reginele României trecuți în veșnicie au fost pomeniți duminică, de Ziua Regalității, la Catedrala Patriarhală. Slujba a fost oficiată de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, alături de care au slujit arhim. Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, și Arhim. Clement Haralam, Eclesiarhul catedralei. La slujba parastasului au fost pomeniți Regii Carol I, Ferdinand, Carol al…
Arhimandritul Zenovie Ghidescu a fost pomenit miercuri la mormântul său de la Mănăstirea Nechit. Slujba de pomenire a fostului stareţ al așezământului monahal a fost oficiată de obștea mănăstirii, în prezența a câtorva fii duhovnicești. „L-am cunoscut pe arhimandritul Zenovie în momente grele din viaţa noastră, când am căutat un om prin intermediul căruia Dumnezeu…
În sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, cunoscută şi sub denumirea de Moşii de iarnă, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei trecuți la cele veșnice întru nădejdea Învierii. De aceea, în toate lăcaşurile de cult va fi oficiată după Sfânta Liturghie o slujbă de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul. Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de…
La Mănăstirea Rohia, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului s-au întrunit joi în cadrul primei ședințe a Sinodului Mitropolitan din 2020. În urma pensionării Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, va fi ales un nou Episcop vicar la Cluj. Prin urmare, în conformitate cu articolul 131 al Statutului de Organizare și Funcționare al Bisericii Ortodoxe Române,…
Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat duminică o slujbă de pomenire pentru eroii revoluţiei la monumentul din faţa Sălii Radiodifuziunii Române, instituţie asupra căreia s-au tras focuri de armă în decembrie 1989. „Pentru noi şi pentru întraga ţară este o zi sfântă de pomenire a celor care şi-au dat viaţa ca noi să trăim în…
Martirii evenimentelor din Decembrie 89, care au murit pentru libertate în urmă cu 30 de ani în Bucureşti, au fost pomeniţi sâmbătă în Cimitirul Eroii Revoluţiei şi la monumentul din Piaţa Universităţii. Biserica Eroilor Slujba de pomenire de la cimitirul eroilor din Sectorul 4 al Capitalei a fost oficiată de un sobor de clerici condus…
Aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului și comemorarea eroilor căzuți la Revoluția Română din decembrie 1989 au fost marcate la Patriarhie luni, 16 decembrie 2019, printr-o serie de evenimente solemne la care au participat Patriarhul României și membrii Sfântului Sinod, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, autorități, oameni de cultură, profesori, studenți și…
Cu prilejul împlinirii a trei ani de la trecerea în veșnicie a Arhiepiscopului Iustinian Chira, Preasfințitul Părinte Iustin a evidențiat modelul Înaltpreasfințitului, călăuză pentru noi toți. „În fiecare an ne adunăm toți ucenicii Înaltpreasfințitului, ierarhi, preoți din eparhie și în special părinții de la Rohia care veghează ca la mormântul său candela să nu se…
La 4 ani de la tragedia din Colectiv un sobor de preoţi s-a rugat pentru cele 64 de victime în cadrul unei slujbe de pomenire oficiată în fața Bisericii Broșteni, cel mai apropiat lăcaș de cult de locul tragediei. Ulterior a mai avut loc o slujbă de pomenire, în fața fostului club Colectiv. Foto credit:…
Arhiepiscopul Iustinian, numit şi „voievodul spiritual al Maramureşului”, va fi pomenit miercuri la mănăstirea pe care a condus-o timp de 30 de ani: aşezământul monahal de la Rohia. După Liturghia arhierească va urma slujba parastasului pentru ierarhul care a trecut în veşnicie acum trei ani, în seara zilei de 29 octombrie, în urma unui infarct miocardic.…
Părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Victorin Oanele au fost pomeniți miercuri, la mormintele lor de la Sihăstria, de patru ierarhi ai Bisericii noastre. După liturghia de hram, Mitropolitul Teofan împreună cu Episcopii Veniamin al Basarabiei de Sud, Macarie al Europei de Nord și Varlaam Ploieșteanul au oficiat slujba parastasului pentru cei patru mari…