Teologul Georges Florovsky s-a născut în urmă cu 131 de ani, în data de 28 august – 9 septembrie 1893, fiind cel de al cincilea copil al lui Vasili și al Clavdei Florovsky. Locul natal a fost orașul Elisabetgrad, dar când a împlinit 6 luni, familia lui a decis să se mute în nou-înființatul oraș-port…
Teologul Georges Florovsky a contribuit semnificativ la teologia ortodoxă atât prin activitatea sa didactică, cât și prin volumele publicate. În decursul activității sale de profesor a predat materii teologice la Institutul „Saint-Serge” din Paris și la Universitatea Harvard. Georges Florovsky s-a născut pe 28 august 1893, conform calendarului neîndreptat. El a era al cincilea copil…
Opera completă a teologului rus Georges Florovsky este în curs de traducere la Editura Reîntregirea a Arhiepiscopiei Alba Iulia. Proiectul este coordonat de părintele Oliviu Botoi, Consilier cultural al eparhiei. Până în prezent au fost publicate volumele „Biblie, Biserică, Tradiţie – o viziune ortodoxă” şi Creştinism şi Cultură”. Volumul 3 este aproape finalizat, iar următoarele…
În deschiderea lucrărilor conferinței internaționale organizate la Istanbul cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la moartea părintelui Georges Florovsky, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a afirmat că opera acestuia este și va rămâne pentru generațiile următoare „o sursă de inspirație și orientare a lucrării teologice”. Patriarhul Bartolomeu a deschis duminică, 1 septembrie, lucrările conferinței despre…