Sfântul este omul plin de Hristos, este cel plin de harul Duhului Sfânt. Viața lui este îndumnezeită; în centrul vieții sale se află Mântuitorul. Tot din ceea ce este lumesc și efemer pălește în fața dorului după Hristos. Acest lucru înseamnă a fi un om sfânt, le-a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul credincioşilor parohiei ortodoxe române Toți…
Astăzi debutează a şaptea ediţie a Festivalului din dragoste pentru frumos. Evenimentul organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale se desfăşoară, anul acesta, în două etape. Prima va avea loc între 9 şi 11 iunie, iar cea de-a doua în perioada 3-5 noiembrie. Festivalul este organizat în contextul unei triple aniversări pentru…
Cu prilejul împlinirii a o sută ani de la trecerea lor la Domnul, martirii români decedaţi în Alsacia şi Lorena în Primul Război Mondial au fost omagiaţi sâmbătă, 3 iunie 2017, în cimitirul militar din Soultzmatt, Franţa. Ceremonia de comemorare a fost organizată în comun de Primăria orașului Soultzmatt și Consulatul General al României la…
Centenarul martiriului soldaților români din Primul Război Mondial va fi marcat mâine la cimitirul militar românesc din Soultzmatt, Franța, unde vor avea loc mai multe manifestări religioase, militare, culturale și artistice. Cimitirul din Soultzmatt este cea mai mare necropolă românească din Franța, unde au fost îngropate trupurile a 687 de soldați români decedați în Alsacia…
Duminica românilor de pretutindeni a fost sărbătorită la Nisa, Franţa, în prezenţa Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale. Parohia românească din sud-estul Franţei a organizat mai multe manifestări religioase şi culturale la care au fost invitaţi toţi românii din această parte a lumii şi prietenii lor de alte naţionalităţi, după…
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, a slujit în ziua sărbătorii Înălțării Domnului la mănăstirea de la Malvialle din Franța. Așezământul monahal are hramul Înălțarea Sfintei Cruci și a fost înființat în anul 2001. La slujbă au participat numeroși credincioși din toată Franța, atât de aproape, din regiunea Clermont, cât…
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, aniversează 9 ani de la hirotonia ca arhiereu şi intronizarea în demnitatea de Episcop Ortodoxe Român al Spaniei şi Portugaliei. Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Ierarhul s-a născut în anul 1975, în Satu-Mare. După şcoala primară a urmat liceul în…
În perioada 12 -14 mai 2017 a avut loc la Marsilia, Franţa, tradiționalul pelerinaj la moaștele Sfântului Ioan Casian, informează protos. Simeon Mureşan. Pelerinajul a fost organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale în colaborare cu Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Marsilia. La eveniment au participat: Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al…
Pentru trei zile, capitala Irlandei a devenit locul de întâlnire al tinerilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Iosif, 125 tineri din Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Belgia, Germania, Elveţia, Luxemburg şi România au participat, în perioada 28-30 aprilie 2017, la Congresul NEPSIS. Pe parcursul evenimentului, alături…
În perioada 12-22 mai 2017 Părintele Pantelimon Şuşnea de la Mănăstirea Oaşa se va afla la Paris. Capitala Franței va găzdui două conferințe susținute de renumitul Părinte, după cum aflăm de pe pagina de facebook a Părintelui Răzvan Ionescu. Primul eveniment se va desfășura duminică, 14 mai 2017, în Parohia Cachan, situată în apropierea Parisului.…
În noaptea de Înviere, credincioşii ortodocşi români din Paris au luat Lumina Sfântă de la Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale. La slujba de Înviere oficiată la Catedrala Mitropolitană din capitala Franţei au participat sute de credincioși care s-au rugat împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Lumina de la Sfântul…