Arhim. Efrem, stareţul Mănăstirii atonite Vatoped, va susţine o conferinţă la Cluj-Napoca în ziua de marţi, 13 iunie. Evenimentul va avea loc de la ora 20:00, în sala Auditorium Maximum (strada Mihail Kogălniceanu, nr. 5). Conferinţa se înscrie în seria de întâlniri organizate cu ocazia vizitei Stareţului Efrem Vatopedinul în Cluj-Napoca. Evenimentul va fi organizat de Mitropolia Clujului, Maramureșului…
De Ziua Asistenților Medicali, Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București organizează, în parteneriat cu Fundația Bucuria Ajutorului, Conferința Națională „Asistentul medical, coloana vertebrală a sistemului de sănătate”. Evenimentul se desfășoară joi, 11 mai 2023, de la orele 14:00, și vineri, 12 mai 2023, de la orele 12:00, în holul central al instituției de învățământ.…
Preotul Paul Jannakos va susține duminică o conferință cu tema Adicţii, tămăduire şi spiritualitate ortodoxă” la ansamblul Mitropolitan Iași. Invitatul serii este specialist în pastoraţia clinică, psihoterapie şi consilierea în adicţii, fiind preot în Chicago, Statele Unite ale Americii. Arhiepiscopia Iașilor prin departamentele consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții și misiune pentru tineret…
Un doctor şi un teolog vor susţine o conferinţă în Capitală pe tema „Omul iconic: întâlnire între medicină şi spiritualitatea filocalică”. Este vorba despre Prof. Miron Alexandru Bogdan, medic primar de medicină internă și pneumologie și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și Conf. Nicolae Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale…
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova va organiza joi al treilea atelier de lectură Synaxis, dedicat „Paternității și uceniciei” și intitulat „Vita Antonii – magister discipulorum”. Evenimentul este în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj. Conferința va fi desfășurată la Centrul Constantin Brâncuși din Craiova, începând cu ora 16:00. „Prelegerea va fi…
Părintele Profesor Sorin Mihalache le va vorbi marți, 4 aprilie, tinerilor din Vaslui pe tema „Zgomotul lumii și liniștea interioară”. Conferința este organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Vaslui. Conferința va avea loc la Casa de Cultură, începând cu ora 17:00. Intrarea este liberă. Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache este licenţiat în matematică şi…
Preotul mărturisitor Liviu Galaction Munteanu a fost evocat joi la Muzeul Mitropoliei Clujului în cadrul unei conferințe care a conturat personalitatea sa de „martir pentru cauza creștinismului” cu „o atitudine de o verticalitate rarisimă și exemplară”. Potrivit Radio Renașterea, la conferință au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează joi, 23 martie, o conferință numită „«Iată roaba Domnului» (Luca 1,38)-Misiunea femeii creștine” prin Sectorul Media și Comunicare, în parteneriat cu Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”. Invitat la conferință va fi pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu. Evenimentul organizat în…
Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului va susţine joi o conferinţă în Aula Magna a Facultății de Medicină din Sibiu. Tema întâlnirii va fi „Iubirea, de la tinerețe până la bătrânețe”. Evenimentul este organizat de Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS). „Prietenia este un început, iubirea este o continuare, prietenia în iubire este o stare,…
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează marți, 21 martie, conferința intitulată „Viață pentru copiii soarelui”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”. Aceasta este dedicată copiilor cu sindrom Down. Conferința va avea loc în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, începând cu ora 18:00. De asemenea, programul va…
Seria de conferințe organizate în Postul Mare la Așezămintele Brâncovenești – Biserica Domnița Bălașa din Capitală a început joi cu o prelegere susținută de Protosinghelul Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna. „Adevărata provocare a tinereții este provocarea iubirii”, a spus invitatul, care a vorbit despre tinerețe ca stare de spirit. „Tânăr este acela care îndrăznește…