Flux de știri
14:00basilica.ro
Bisericile închinate Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul își sărbătoresc mâine hramul
În Biserica Ortodoxă este cinstit mâine, 20 iulie, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, numeroase biserici din toată țara își sărbătoresc hramul, informează Ziarul Lumina. În Capitală, îmbracă mâine haine de sărbătoare Biserica „Sfântul Ilie” – Gorgani, Biserica „Sfântul Ilie” – Grant din cartierul Crângași, Biserica „Sfântul Ilie” – Rahova, Biserica „Sfântul Ilie” –…
basilica.ro
13:40basilica.ro
A fost pusă piatra de temelie pentru noul sediu al Tribunalului Dolj
La Craiova a avut loc Vineri, 18 iulie 2014, începând cu ora 18.00, festivitate prilejuită de începerea lucrărilor la noul sediu al Tribunalului Dolj. Prezent la eveniment Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a pietrei de temelie pentru noua construcție, împreună cu un sobor de preoți și…
basilica.ro
13:24basilica.ro
Hramul Mănăstirii Ciolpani, Bacău
Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit vineri, 18 iulie 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ciolpani din județul Bacău, potrivit epr.ro. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de credincioși. Sfântul Emilian de la Durostorum, pomenit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe…
basilica.ro
13:14basilica.ro
Enigmatică zidire eclesială din lemn
Un monument unic în Țara Românească prin dimensiunile foarte mici și prin simplitatea desăvârșită a construcției, biserica a fost mult timp considerată cel mai vechi locaș de cult ortodox de pe meleagurile vâlcene, chiar din întreaga zonă a Olteniei. Pe drumul care leagă vestitul centru de olărit de la Horezu de localitatea Novaci și de…
basilica.ro
12:46basilica.ro
Sfântul Emilian de la Durostor sărbătorit în Capitală
În ziua pomenirii Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor, vineri 18 iulie 2014, a fost zi de hram la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor”, de lângă parcul Drumul Taberei, informează Ziarul Lumina. Slujbele Vecerniei unite cu Litia și a Acatistului sfântului ocrotitor al bisericii…
basilica.ro
12:20basilica.ro
„Semeni cu Dumnezeu atunci când începi să ierți”
A fost condamnat la zeci de ani de muncă silnică. A vizitat ca deținut cel mai des Zarca sau „închisoarea din închisoare”. Cu toate astea, nu a fost înfrânt. Caracterizarea făcută părintelui Arsenie Papacioc de directorul penitenciarului din Aiud, colonelul Gheorghe Crăciun, o dovedește fără dubiu: „Este dispus să continue și în stare de libertate…
basilica.ro
10:14basilica.ro
Parastas în comuna Horea, Alba
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oficiază azi, de la ora 11:00, slujba de Parastas pentru persoanele decedate în urma accidentului aviatic de pe raza comunei Horea, județul Alba, la șase luni de la tragicul eveniment, informează Ziarul Lumina Ierarhul va fi înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujba Parastasului, care va avea…
basilica.ro
21:23basilica.ro
Hramul Mănăstirii Baia de Aramă
Câteva zeci de credincioși din zona de nord a județului Mehedinți și-au îndreptat pașii în ziua prăznuirii Sfintei Mucenițe Marina către mănăstirea Baia de Aramă care și-a serbat hramul. Îmbrăcați după datină în frumoasele costume tradiționale românești, drept-slăvitorii creștini au întâmpinat cu bucurie și dragoste pe Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, a precizat…
basilica.ro
21:00basilica.ro
Slujiri arhierești pentru românii din Londra și Franța
Ziua pomenirii Sfântului Proroc Ilie este prilej de sărbătoare pentru toți creștinii. O zi specială va fi duminica aceasta pentru românii ortodocși din capitala Marii Britanii. Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei va sluji la parohia românească „Sfântul Ilie” din Londra, informează TRINITAS TV. Și românii din Bordeaux, Franța, vor primi…
basilica.ro
20:27basilica.ro
Viața și Acatistul Sfintei Mari Mucenițe MARINA
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Marina, în noua colecție de Acatiste și Vieți de Sfinți. Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui slujitor al idolilor păgâni, anume Edesie.…
basilica.ro
20:26basilica.ro
Pelerinaj în Fălticeni
Biserica „Sfântul Ilie” din Fălticeni își serbează duminică hramul. Cu acest prilej, în ziua pomenirii sfântului, după Sfânta Liturghie, va avea loc, pentru al nouălea an consecutiv, un pelerinaj cu racla în care se află fragmente din moaștele Sfinților Epictet și Astion, informează TRINITAS TV. Traseul va fi următorul: Biserica „Sfântul Ilie” – Biserica „Sfântul…
basilica.ro
20:00basilica.ro
Liturghie arhierească la Mănăstirea Tismana
Duminică, în ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, va fi prilej de sărbătoare pentru obștea Mănăstirii gorjene Tismana. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, informează TRINITAS TV. Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, aici păstrându-se și moaștele Sfântului Cuvios…
basilica.ro
19:31basilica.ro
Părintele Arsenie – 3 ani de la trecerea la Domnul
Pe 19 iulie se împlinesc trei ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol. Parastasul va fi oficiat mâine, după Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV. Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914, în satul Miseleanu, județul Ialomița. Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din…
basilica.ro
19:06basilica.ro
Vizite pastorale în Episcopia Giurgiului
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a făcut joi, 17 aprilie 2014, mai multe vizite pastorale. A fost vizitat Centrul pastoral-cultural „Gavril Drugănescu” din localitatea Florești-Stoenești unde sunt desfășurate ample lucrări de restaurare și consolidare a ansamblului brâncovenesc, informează TRINITAS TV. Ierarhul a vizitat și biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii”, construită în apropierea centrului, unde sunt în…
basilica.ro
18:30basilica.ro
Nicolae Lungu – 21 de ani de la trecerea la cele veșnice
Astăzi s-au împlinit 21 de ani de la trecerea la cele veșnice a profesorului, dirijorului și compozitorului Nicolae Lungu, personalitate al cărui nume îl poartă astăzi corala Patriarhiei Române, informează TRINITAS TV. În vara anilor 1928 și 1929, Nicolae Lungu a urmat cursurile de vară pentru dirijori de la Viena. Și-a desfășurat activitatea timp de…
basilica.ro
18:00basilica.ro
Sute de credincioși la Ciumarca de la Godeanu
În amintirea rugăciunilor și minunilor făcute de Sfântul Nicodim pe plaiurile Mehedințiului, pe vremea când erau bântuite de ciumă, dreptslăvitorii creștini se adună an de an la Ciumarca satului Godeanu. Anul acesta, pe 18 iulie, pe dealul Chiciora din comuna Godeanu, au slujit în sobor doi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți…
basilica.ro
17:20basilica.ro
Piatră de temelie pentru o biserică în Voluntari
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, miercuri, 16 iulie, a avut loc sfințirea pietrei de temelie pentru o nouă biserică din zid cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț”, ce va fi construită în cartierul Pipera din orașul Voluntari, județul Ilfov, informează Ziarul…
basilica.ro
17:00basilica.ro
Iarmaroc, de Sfântul Ilie, la Muzeul Satului
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în acest week-end la „Iarmaroc de Sfântul Ilie”. Evenimentul propune vizitatorilor o incursiune în atmosfera târgurilor și iarmaroacelor de altădată, ce aveau rol de comunicare, negoț și creativitate, fiind organizate mai ales în preajma unor sărbători creștine, informează TRINITAS TV. În ziua de Sfântul Ilie sau Sântilie,…
basilica.ro
16:02basilica.ro
Evenimente liturgice la Craiova și Severin
Duminică, 20 iulie, de praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul, mai multe locașuri de închinare din Mitropolia Olteniei își vor serba hramul, informează Ziarul Lumina. Între acestea se numără Biserica „Sfântul Ilie” din Craiova, ctitoria boierilor Oteteleșeni, și Biserica „Sfântul Ilie” din Turnu Severin, care va fi târnosită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. În…
basilica.ro
15:30basilica.ro
Vizită frățească în Episcopia Tulcii
Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii însoțit de Preasfințitul Justin Sigheteanu arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a făcut vineri 18 iulie 2014 o vizită la mănăstirea Cocoș din zona de Nord a Dobrogei. Cei doi ierarhi împreună cu un grup de stareți, consilieri și preoți din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au vizitat biserica mare a…
basilica.ro