Hramul Mănăstirii Băile Herculane

La praznicul „Nașterii Maicii Domnului” Mănăstirea Băile Herculane din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie solemnă a fost oficiată de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea, Darius Herea. Sărbătoarea a debutat la orele dimineții cu o procesiune de la așezământul monahal până la o troiță, unde pe un podium special amenajat, ierarhul cărășean, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La slujbă au participat autorități locale, precum și un număr însemnat de credincioși. „Ne-am bucurat de prezența multor credincioși la Sfânta Liturghie și le mulțumim tuturor celor care au venit la sfânta slujbă de aproape sau de departe, credincioși din această localitate sau credincioși ortodocși aflați la odihnă și tratament în această stațiune bimilenară, imperială, cu un trecut frumos. Această stațiune este un loc pentru odihnă și tratament, dar este și un loc în care credincioșii, bolnavi sau sănătoși, vin să mediteze, să se roage și să se reculeagă în așezămintele bisericești de pe valea Cernei”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Așezământul monahal din cunoscuta stațiune Băile Herculane a apărut la inițiativa Preasfințitului Episcop Laurențiu Streza, episcopul Caransebeșului, care a dorit a pune în valoare Vila Doboșanu, donată în anul 1925 Episcopiei Caransebeșului și luată abuziv în anul 1948 de regimul comunist. Odată cu trecerea anilor așezământul monahal-social a primit contur, având în componență paraclis, trapeză, chilii și camere de oaspeți. În anul 2007, la propunerea Preasfințitului Părinte Lucian, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatul a ridicat așezământul la rang de mănăstire, împodobindu-se astfel salba de mănăstiri din Episcopia Caransebeșului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…