Sfântul Mucenic Eupsihie S-a născut şi a crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patrician; şi a petrecut fără prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu,…
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului – A fost văr de al II-lea după mamă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit Istoricului Eusebiu acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. După uciderea Sfântului apostol Iacov în anul 62, Sfinții Apostoli l-au ales episcop al Ierusalimului. Episcopul Simeon a păstorit într-o vreme de grele încercări pentru…
Sfânta și Marea Joi În Sinaxarul Deniei de Joi care se săvârşeşte Miercuri seara, se arată că în Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului. Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iudaic, care-L prefigura…
Sfânta și Marea Miercuri În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Evanghelia care se citește la Denia de Marți seara (Ioan 12, 17-50) arată întețirea sau intensificarea conflictului…
Sfânta și Marea Marți* Evanghelia care se citește la Denia acestei zile (Matei 22. 15-46 și 23, 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu și urăsc pe Iisus. Se mai vede cum Iisus mustră pe cărturarii și fariseii care au devenit călăuze oarbe, datorită împietririi sufletului lor în răutate…
Intrarea Domnului în Ierusalim După învierea lui Lazăr din morţi (Ioan 11), mulţi dintre cei care au văzut minunea au crezut în Hristos. Dar, în sinagoga iudeilor s-a hotărât uciderea lui Hristos şi a lui Lazăr. Iudeii s-au gândit să-i omoare în preajma sărbătorii Paştilor. Şi, cu toate că Iisus avea destul timp să fugă,…
Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul a pătimit împreună cu Sfântul Procopie, pe vremea împăratului Leon Isaurul. El a apărat cu curaj dreapta credinţă ortodoxă în timpul unei lupte puternice împotriva sfintelor icoane. Pentru acest lucru a fost prins şi chinuit, apoi aruncat în temniţă. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul Procopie, împreună cu…
Biserica Ortodoxă cinstește în fiecare an în data de 9 iunie pe Sfântul Chiril al Alexandriei. Născut în anul 370, în Alexandria Egiptului, provenea dintr-o familie cu bune calități educaționale, fapt ce va influența considerabil râvna sa. Sfântul Chiril a beneficiat și de ajutorul duhovnicesc-moral al unchiului său, patriarhul Teofil al Alexandriei. Alături de acesta…
Slujba Sfântului Mare Mucenic Gheorghe se va săvârși luni, 29 aprilie 2019, a doua zi de Paști, potrivit hotărârii Sfântului Sinod. Sfânta și Marea Marți* Evanghelia care se citește la Denia acestei zile (Matei 22. 15-46 și 23, 1-39) arată cât întuneric este în cei ce nu primesc în suflet Cuvântul lui Dumnezeu și urăsc…
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului – A fost văr de al II-lea după mamă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit Istoricului Eusebiu acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. După uciderea Sfântului apostol Iacov în anul 62, Sfinții Apostoli l-au ales episcop al Ierusalimului. Episcopul Simeon a păstorit într-o vreme de grele încercări pentru…
Sfântul Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei s-a născut în Cilicia, Asia Mică. A ajuns arhiereu în oraşul Gangre (Paflagonia – Asia Mică) şi a luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) care a osândit erezia lui Arie. A devenit vestit prin faptul că săvârşea multe minuni. Sfântul Ipatie a fost ucis de…