Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic)

Biserica Ortodoxă cinstește în fiecare an în data de 9 iunie pe Sfântul Chiril al Alexandriei.

Născut în anul 370, în Alexandria Egiptului, provenea dintr-o familie cu bune calități educaționale, fapt ce va influența considerabil râvna sa.

Sfântul Chiril a beneficiat și de ajutorul duhovnicesc-moral al unchiului său, patriarhul Teofil al Alexandriei. Alături de acesta a participat la Sinodul din anul 403, cunoscut sub numele de ‘Sinodul de la Stejar’, acolo unde Sfântul Ioan Gură de Aur a fost depus din treapta ierarhică din motive politice.

După un timp, în anul 412, a devenit patriarh al Alexandriei.

Lucrurile s-au precipitat în anul 428 când Nestorie, patriarhul Constantinopolului, a răspândit erezia că în Mântuitorul Iisus Hristos sunt două persoane distincte (una umană și cealaltă divină), având concluzia că Maica Domnului nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Teotokos), ci cel mult Născătoare de om.

A avut loc o corespondență între cei doi ierarhi, care s-a încheiat însă fără efect.

Ca umare a răspândirii ereziei nestoriene, a avut loc un sinod local la Roma, unde a fost condamnată învățătura lui Nestorie și aprobată cea a Sfântului Chiril.

În anul 431 a avut loc la Efes Sinodul al III-lea Sinod Ecumenic, care, sub conducerea Sfântului Chiril, a confirmat credința ortodoxă proclamându-se termenul de Teotokos – cuvânt ce susține Preacinstirea Maicii Domnului. Prin aceast termen se arată că Cel ce S-a născut din ea este Fiul lui Dumnezeu ca om, nu un om deosebit de Fiul lui Dumnezeu.

Deranjat de decizia acestui sinod și de faptul că nu a participat la lucrările lui, patriarhul Ioan al Antiohiei (429-441) a convocat un sinod local în care a fost excomunicat Patriarhul Chiril. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) a luat o măsură debusolantă hotărând depunerea din treaptă atât a lui Chiril, cât și a lui Nestorie.

În anul 433 însă, cumpănind mai bine situația, Ioan al Antiohiei a acceptat doar condamnarea lui Nestorie.

În anul 444 Sfântul Chiril s-a mutat la viața veșnică alături de Dumnezeu, pe care a încercat să Îl facă cunoscut tuturor oamenilor.

Părinte și scriitor al Bisericii

Prin scrierile sale profunde și greoaie, dar pline de înțelepciune dumnezeiască, Sfântul Chiril indică importante aspecte ale credinței ortodoxe.

Lucrările de bază ale Sfântului se regăsesc în marea lor parte în nu mai puțin de 10 volume din Patrologia Greacă. În limba română, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, prin aportul și traducerea consistentă a părintelui profesor Dumitru Stăniloae, textele Sfântului Chiril au ajuns cunoscute și la noi.

Astfel, volumele 38 – 41 din această celebră colecție cuprind următoarele titluri: Închinarea și slujirea în Duh și Adevăr, în care se subliniază înlăturarea puterii literei legii, dar nu și a duhului ei; Glafire la cărțile lui Moise, o interpretare alegorică a cărților lui Moise în sensul pregătirii pentru venirea lui Iisus Hristos și Despre Sfânta Treime, lucrare de amploare dogmatică sub formă de dialog ce se vrea un puternic punct de plecare în combaterea arianismului.

Despre Sfânta Treime

Zăbovind asupra acestei scrieri de maximă importanță, subliniem utilizarea pe parcursul acesteia a termenului deoființă în ceea ce privește Persoanele Sfintei Treimi.

Rămâne marcant răspunsul ce îl oferă Sfântul Chiril atunci când este provocat să vorbească despre cuvântul în cauză, văzut de unii o inovație, deoarece nu se află în cuprinsul Sfintei Scripturi: Sunt și alte cuvinte de același fel pe care nu ne-am obișnuit să le aplicăm naturii lui Dumnezeu, deși nu sunt cunoscute în sfintele și dumnezeieștile Scripturi (de exemplu: netrupesc, fără formă, nemărginit, nestăpânit, necuprins), netrebuind să refuzăm termenii care ne ajută să aflăm adevărul.

Conform învățăturii Sfântului Chiril, Mântuitorul Iisus Hristos este Mijlocitorul către Dumnezeu pentru oameni, făcându-Se în acest mod accesibil naturii omenești. În ceea ce privește dumnezeirea Sfântului Duh sunt revelatoare următoarele cuvinte: Duhul lui Dumnezeu există și e prezent ființial în El, așa cum este duhul omenesc în om, așa cum atunci când numim pe cineva indicăm împreună cu el și duhul prezent în el.

Iată cum prin argumente logice, naturale se poate pătrunde misterul inefabil al Preasfintei Treimi.

O altă lucrare de excepție, considerată cea mai importantă scriere exegetică a Sfântului Chiril, o reprezintă Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan. Scrisă înainte de Sinodul al III-lea Ecumenic, această lucrare are un profund caracter dogmatic susținut prin texte biblice.

Concret, prin comentariul acesta Sfântul Chiril vrea să demonstreze dumnezeirea Mântuitorului, a Cuvântului Întrupat, împotriva ereziilor lui Nestorie și Arie. Pe mărturia și explicațiile acestuia se va clădi învățătura Bisericii despre Persoana lui Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, Care Și-a făcut proprie și firea omenească, rămânând Unul din Treime, dar făcându-Se același și unul dintre oameni, introducând astfel pe Dumnezeu între oameni și pe om în Sfânta Treime, pentru ca prin El să se realizeze cea mai deplină comuniune între Dumnezeu cel în Treime și oameni.

Anatematismele

O ultimă epistolă a Sfântului Chiril către Nestorie cuprinde celebreleAnatematisme (Blesteme) ale Sfântului Chiril, care nu sunt altceva decât 12 puncte statornice de vedere la care Sfântul ținea foarte mult.

Prin ele se dorea de fapt păzirea de păcatele împotriva Duhului Sfânt a tuturor celor care vor încerca să întineze adevărul de credință. Acestea concentrează punctele forte ale credinței cu dorința aprigă de a fi păstrate nealterate peste veacuri.

Iată un exemplu relevant preluat din Anatematisma I: Dacă cineva nu mărturisește că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu și că pentru aceasta Prea Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupește pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup: să fie anatema.

Osteneala activității Sfântului Chiril presupune demonstrarea dumnezeirii Domnului nostru Iisus Hristos, nucleul credinței ortodoxe, care, păzit și astăzi, ne va oferi puterea de a înțelege planul lui Dumnezeu cu lumea: ridicarea omului la asemănarea cu El.

Ereziile nu trebuie să tulbure sufletele credincioșilor, ci trebuie să le fortifice în sufletele acestora credința creștină, ele fiind asemănate cu ploile vijelioase ce întăresc rădăcinile pomilor tineri.

Pentru omul modern de astăzi, obișnuit cu conceptele timpurilor noastre, o astfel de abordare a înțelegerii lui Dumnezeu fie ar fi dusă la extremă în sensul unei clarificări mult prea omenești, fie o ar fi tratată fără un interes deosebit.

Sfântul Chiril reprezintă exemplul neobosit de apărător al credinței, mergând pe linia Sfântului Atanasie cel Mare. Contribuția Sfântului Chiril a solidificat în timp învățătura revelată Bisericii de către Însuși Mântuitorul Iisus Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente