Biserica Parohiei româneşti „Sfântul M. Mc. Gheorghe” din Hamilton, Noua Zeelandă, a fost sfinţită duminica trecută. Slujba de sfinţire a fost oficiată de Episcopul Mihail. Lăcasul de cult a primit ca noi ocrotitori pe Sfântul Proroc David și Sfinţii Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu. La eveniment au participat preoți ortodocși români din…
Patriarhul Daniel transmite un mesaj cu ocazia începerii anului școlar 2023-2024. Patriarhul României subliniază că „într-o societate tehnicizată și secularizată, în care valorile spirituale sunt neglijate, fiind promovate adesea nonvalorile și modelele efemere, este necesară reașezarea educației pe învățătura izvorâtă din Evanghelia iubirii smerite şi milostive a lui Hristos”. „În Familie, în Biserică și în…
Profesorul de religie Marius Iorga a încheiat una dintre cele mai grele curse de maraton din lume, Ultra-Trail du Mont-Blanc (UTMB Mont-Blanc), informează Blaj Info. El a parcurs cu succes cursa de 171 de kilometri. UTMB Mont-Blanc s-a desfăşurat în perioada 1-3 septembrie, având punctul de plecare în Chamonix și a traversat trei țări: Franța,…
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale au oferit sâmbătă ghiozdane pentru copii de la două parohii prahovene, Băltița și Cocorăștii Colț. Cu ocazia începerii noului an școlar, au primit ghiozdane cu rechizite 52 de copii în Campania „Ajutor pentru elevi”. Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, a subliniat că această acţiune a fost una specială. „A fost…
Peste 70 de preoţi şi credincioşi din protopopiatele Brăila, Făurei şi Însurăţei au donat sânge marţi pentru victimele tragicului accident de la Crevedia. Ei au donat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila. Acţiunea a fost înscrisă în Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!”, organizată la nivel naţional de Patriarhia Română cu sprijinul Ministerului…
Mai mulţi profesori şi membri ai Coralei „Compagnie Lyrique d’Armor” din Franța s-au aflat în vizită în Arhiepiscopia Alba Iuliei, în perioada 2-4 septembrie. Vizita a avut loc în cadrul unui proiect implementat alături de Corul profesorilor de Religie din județul Alba. Activităţile desfăşurate în proiect au avut drept scop cunoașterea și descoperirea muzicii bisericești…
Cel mai nou volum al Părintelui Vasile Gavrilă, preot paroh la Biserica „Sf. Nicolae” – Ghica – Paraclis Universitar, a fost lansat luni în Capitală. Lucrarea este intitulată „În brațele părintești – o perspectivă asupra pocăinței”. Invitaţi la eveniment au fost Pr. Conf. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Conf.…
Expoziţia regală „Palatul Elisabeta” este deschisă pentru public în zilele de 8 şi 9 septembrie. Orele de vizitare sunt 10:00-13:00 și 14:00-17:00. „Vizitatorii au acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I și Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestății Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură și Sufrageria Mare. De asemenea, vizitatorii au…
Episcopia Basarabiei de Sud a oferit, prin grija PS Veniamin şi sprijinul multor binefăcători, peste 600 de ghiozdane cu rechizite pentru elevi, înaintea de începerea şcolii. Ghiozdanele au fost oferite copiilor din parohiile Eparhiei, dar şi altor instituţii, pentru a veni în sprijinul familiilor şi a copiilor studioși. „Ne bucurăm că la acest proiect s-au…
Biserica Albă din Capitală va fi marţea viitoare gazda unui recital de poezie religioasă. Recitalul va fi susţinut, de la ora 18:00, de actorul Constantin Chiriac. Evenimentul, intitulat „Metanie Ţie, Părinte!”, se înscris în cea de-a 13-a ediţia a Festivalului Internaţional de Poezie (Bucureşti, 11-17 septembrie), organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.…
Veteranul de război lt. col. (rtg.) Gheorghe Oacheş din Iacobeni a primit pe 1 septembrie din partea Arhiepiscopului Calinic al Sucevei, la împlinirea vârstei de 100 de ani, Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai importantă distincție a Eparhiei Sucevei și Rădăuților. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de mai mulţi clerici, după…