Biserica Parohiei româneşti „Sfântul M. Mc. Gheorghe” din Hamilton, Noua Zeelandă, a fost sfinţită duminica trecută.
Slujba de sfinţire a fost oficiată de Episcopul Mihail.
Lăcasul de cult a primit ca noi ocrotitori pe Sfântul Proroc David și Sfinţii Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu.
La eveniment au participat preoți ortodocși români din Noua Zeelandă, clerici de la comunitățile ortodoxe grecești, sârbești și macedonene, precum și oficialități locale.
Preasfinţitul Părinte Mihail i-a felicitat pe cei care au contribuit la reuşita achiziţionării proprietăţii pe care se află parohia, precum şi la lucrările executate la lăcaşul de cult.
În ajunul evenimentului, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande a venit în mijlocul comunităţii româneşti din Hamilton şi a oficiat Vecernia unită cu Litia.
Scurt istoric
Parohia Ortodoxă Română Sfântul Gheorghe din Hamilton a fost înființată la data de 28 iunie 2008 prin Decizia Adunării Eparhiale, la propunerea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Mihail Filimon, întâiul episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelende. Această parohie cuprinde pe toți creștinii ortodocși români din zonele Waikato și Bay of Plenty, fiind de altfel și singura parohie ortodoxă din aceasta zonă a Noii Zeelande. Consiliul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande întrunit la data de 20 August 2008, a numit parohul nou înființatei parohii din Hamilton, în persoana teologului Ovidiu Anton Motofelea, stabilit în acest oraș de mai mulţi ani.
La data de 26 Octombrie 2008, la sărbătoarea Sfântului M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, P.C. Pr. Marian Dincă, Protopopul de atunci al Noii Zeelande, duce la îndeplinire aceste două decizii prezentate mai sus, ca și reprezentant al chiriarhului locului. S-au pus astfel bazele acestei parohii, în cadrul ședinței primei Adunări Parohiale a credincioșilor ortodocși români din aceste locuri, care a avut loc în Capela Diocezei Anglicane Waikato, parcul social „Te Ara Hou”, locaş care v-a rămâne locul de rugăciune al acestei parohii, prin bunăvoința Arhiepiscopului Anglican de Waikato, Excelența Sa David Moxon, până la mijlocul anului 2015.
Teologul Ovidiu Anton Motofelea a fost hirotonit diacon la data de 30 Ianuarie 2009, la sărbătoarea “Sfințiilor Trei Ierarhi”, la Catedrala Episcopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Melbourne, de către Preasfințitul Părinte Episcop Mihail. Hirotonia întru preot și mai apoi duhovnic au avut loc în aceeași Catedrală, la data de 1, respectiv 2 februarie 2009, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului. La data de 7 Martie 2009, Preasfințitul Părinte Episcop Mihail deschide oficial aceasta parohie, binecuvintează începutul lucrării pastoral-misionare și prezintă credincioșilor pe Preotul Paroh Ovidiu Anton.
Parohia a fost încorporată legal în Noua Zeelandă conform ”Charitable Trust Act 1957” sub numele de “The Saint George Romanian Orthodox Parish Board” la data de 4 May 2009. La data de 8 August 2010 Preasfințitul Părinte Episcop Mihail, săvârșește prima Sfântă Liturghie în sobor de preoți la această parohie, iar la data de 19 decembrie 2015, săvârșește Sfânta Liturghie și binecuvintează un nou loc de slujire al parohiei.
După mai multe încercări, s-a găsit o proprietate cu biserică. Fiind scoasă la vânzare, s-au început negocierile de către preotul paroh, sub îndrumarea chiriarhului. În același timp s-a aprobat un credit bancar pentru cumpărarea proprietății. Astfel, în zilele de 15/16 August 2019, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și a Sfinților Martiri Brâncoveni, s-a semnat actul de vânzare-cumpărare a proprietății cu biserica și pământul aferent din Matangi, între Dioceza Anglicană și Parohia Ortodoxă Română Sfântul Gheorghe.
Cunoscută de localnici ca Biserica Sfântul David, situată în Matangi, orașul Hamilton, a fost construită în anul 1933, cu un proiect specific bisericilor tipice ale coloniștilor timpurii, emigrați în Noua Zeelandă la începutul secolului al XIX-lea. Piatra de temelie a fost pusă în noiembrie 1932, fiind dată cultului în februarie 1933. Arhitectul a fost Dl. Edgecumbe de la firma Edgecumbe & White. Constructorii au fost de la firma Murphy și Short. Clopotul și ferestrele sunt donate de la fosta Catedrală Anglicana Sfântul Petru a orașului Hamilton (construită în anul 1876).
Lucrările de înnoire, înfrumusețare, împodobire și amenajare a bisericii conform cultului ortodox, precum și a grădinii exterioare s-au desfășurat pe perioada 2019-2023. Preotul care slujește la această parohie, de la înființare și până astăzi este P.C. Ovidiu Anton Motofelea (2009 – prezent), protopopul Noii Zeelande.
Foto credit: Episcopia Australiei şi Noii Zeelande
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica