Sfântul Sofronie al Ierusalimului, cinstit în data de 11 martie, este ocrotitorul spiritual al Episcopului Oradiei. Preasfinţitul Părinte Sofronie s-a născut în data de 3 noiembrie 1967, la Arad. A primit la botez numele de Radu-Ştefan. A studiat matematică-fizică la Liceul „Ioan Slavici” din Arad (actualul Colegiu Naţional „Moise Nicoară”). Ierarhul a absolvit apoi Facultatea de…
Arhiepiscopia Iașilor caută voluntari pentru Tabăra „Floare de Colț” – Durău. Înscrierile se fac online. Organizatorii taberei caută animatori socio-educativi, fotografi, instructori la Parcul de escaladă şi salvamari. Cei care doresc să participe ca voluntari pentru vara aceasta pot completa formularul de înscriere până în data de 31 martie. Viziunea taberei „Floare de Colț” se…
Arhidiaconul Jean Lupu a primit Ordinul Mitropolitan „Sfântul Dimitrie cel Nou” sâmbătă, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani. Ordinul i-a fost înmânat de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la finalul concertului aniversar de la Ateneul Român. Concertul a fost susținut de Corul de copii și…
Cătălin Băluț și Razvan Bontaș și-au expus lucrările de artă bisericească la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva. Expoziția poate fi vizitată până în data de 23 aprilie. Prezentarea expoziției a avut loc miercuri în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă, în parteneriat cu Filiala Deva…
Deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989 au fost omagiați sâmbătă la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. La eveniment au participat rude ale deținuților politici anticomuniști și persoane care au suferit deportarea în Bărăgan. După slujba parastasului, preotul profesor Daniel Hlodec a evidențiat jertfa deținuților politici anticomuniști. „Acești oameni, pentru că au fost oameni ca noi, cu…
Militarii Bazei 95 Aeriană i-au comemorat vineri pe cei doi camarazi ai lor decedați în accidentul aviatic de la Bacău din 7 martie 2013. Pomenirea a avut loc la monumentul construit în memoria celor doi eroi în localitatea Bereşti-Bistriţa. Cei doi militari, maistrul militar clasa a III-a Laurențiu Chiru și plutonierul Vasile Manolache, au decedat…
Deținuții politici anticomuniști au fost pomeniți în Capitală duminică la monumentul „Aripi” din Piața Presei Libere. Evenimentul comemorativ a debutat cu intonarea imnului de stat și cu o slujbă de pomenire oficiată de preotul Lucian Georgescu, Protopopul Sectorului 1 Capitală, împreună cu un sobor de preoți. „În această zi, Statul român și Biserica fac pomenirea…
„Martirii din Sevastia au murit mărturisind prin jertfa lor dragostea față de Mântuitorul Iisus Hristos. Această dragoste este pildă până la sfârșitul veacului pentru toți fiii Biserici”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Mănăstirea Antim. Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea bucureșteană cu ocazia sărbătorii Sfinților…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost felicitat duminică la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Patriarhală, cu ocazia aniversării a 35 de ani de slujire arhierească. Înainte de a citi mesajul de felicitare, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a prezentat volumul „Lucrarea Bisericii în societate în anul 2024”, semnat de Patriarhul Daniel. Slujirea arhierească Preasfințitul…
„Icoana Ortodoxă este mărturisire a dreptei credințe, adică mărturisire a dumnezeirii lui Iisus Hristos, care s-a făcut om pentru mântuirea oamenilor”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită duminică la Catedrala Patriarhală. „Evanghelia de astăzi ne arată că, de fapt, credința este o vedere dincolo de vederea prin simțuri, prin ochii trupești. Este…
Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 este serbată în data de 9 martie, când sunt cinstiți Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Această zi a fost stabilită oficial de Parlamentul României în anul 2011, prin Legea nr. 247/2011. Primul articol din lege menționează: „Se declară ziua de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din…