În Eparhia Dunării de Jos a devenit o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam să fie dusă în pelerinaj în tot județul Galați. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 120 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați se pregătesc…
Schitul „Sf. Ioan Iacob” din localitatea Horodiștea, comuna Păltiniș, va fi sfințit duminică de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, în ziua cinstirii Cuviosului născut în localitatea botoșăneană. Slujba de sfințire va avea loc în 5 august 2018, începând cu ora 08:00, după care va fi oficiată Sfânta Liturghie. Schitul de maici a fost ridicat…
Într-un comunicat de presă emis miercuri, 1 august 2018, conducerea Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti a anunţat că instituţia va dona spitalului Victor Gomoiu un număr de 500 de volume de carte pentru copii și adulți. Totodată, în cadrul parteneriatului semnat între cele două instituţii, biblioteca organizează la spitalul Victor Gomoiu spectacole de teatru de păpuși…
La trecerea la cele veşnice a doamnei preotese Maria Misaroş, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe care a fost citit la slujba de înmormântare oficiată miercuri, 1 august. Bucureşti, 01 august 2018 Familiei doamnei preotese Maria Misaroş, Giula, Ungaria Cu multă întristare, am aflat vestea trecerii din această viaţă a doamnei…
„Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur într-una din omiliile sale. În Predica la Duminica a patra din Postul Mare, Sf. Ioan Hrisostom detaliază modul în care trebuie să postim cu toată ființa noastră pentru…
Mănăstirea Chiajna din Sectorul 6 al Capitalei îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual în ziua sărbătorii Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, duminică, 5 august 2018. Potrivit unei postări pe contul oficial de Facebook al mănăstirii, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț…
„Haideţi la Biserică! O să înţelegeţi după aceea ce se întâmplă dacă veniţi la Biserică, dar nu vom avea cunoştinţa credinţei în afară de Biserică”, a spus Episcopul Damaschin Dorneanul duminică în satul Botoşăniţa Mică, județul Suceava. Insistând asupra importanței de a pune început bun prin participarea la slujbe și la viața Bisericii, Preasfinția Sa a subliniat…
În Duminica a 9-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodoxe Român al Ungariei, a vizitat comunitatea românească din Parohia Apateu, unde a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul rostit, Episcopul a subliniat importanța legăturii personale a credincioșilor cu Mântuitorul Iisus Hristos, „Cel Care dă hrană sufletească, pace, liniște și mântuire sufletelor noastre și este, în…
Postul Adormirii Maicii Domnului a început miercuri, 1 august 2018. Această perioadă de postire amintește credincioșilor atât de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare, cât și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Încă din primele secole, postul acesta nu se ținea peste tot în același timp și în…
Adunarea Episcopilor din Patriarhia Ecumenică se va întruni în perioada 1 – 3 septembrie la Constantinopol, potrivit unui comunicat primit de la Patriarhia Ecumenică. În timpul întâlnirii vor fi analizate aspecte referitoare la Biserica de Constantinopol şi în general la ortodoxie. Evenimentul va avea loc urmare a unei decizii luate la o şedinţă anterioară potrivit…
Protoieria Sector 6 Capitală organizează în data de 2 august 2018 un seminar de conștientizare a importanței igienei orale care se adresează copiilor proveniți din familiile defavorizate aflați în evidența Asociaţiei Diaconia, filiala Sector 6. Acţiunea va avea loc la sediul Cantinei Sociale Sfântul Mucenic Barnabas, din Bd. Drumul Taberei nr. 28 A şi face…
În Duminica a 9-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Visarion al Tulcii a oficiat Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Mitropolitului Iakovos de Mitiline, în biserica Maicii Domnului de Agiassos din insula greceasă Lesbos. Biserica datează din epoca postbizantină şi adăpostește o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, pictată după tradiție de Sfântul Apostol Luca, adusă…
Peste 250.000 de creștini ortodocși au participat vineri, 27 iulie 2018, la o procesiune pe străzile orașului Kiev, de la Dealul Sfântului Vladimir până la Catedrala Adormirea Maicii Domnului – Lavra Pecerska, pentru a marca 1030 de ani de la încreștinarea poporului rus. După procesiune a avut loc o slujbă de priveghere, în fața catedralei,…
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a hotărât în 1 decembrie 1918 unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român, decizia fiind făcută publică prin Rezoluția de la Alba Iulia. Într-un document postat pe site-ul oficial al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, preşedintele celui mai înalt for de știință și de cultură din România, a prezentat sintetic prevederile Declaraţiei…
Patriarhii Alexandriei şi Rusiei au concelebrat sâmbătă, 28 iulie 2018, la Kremlin cu prilejul împlinirii a 1030 de ani de la încreștinarea Rusiei. Alături de cei doi patriarhi au slujit reprezentanţi ai Bisericilor Antiohiei, Ierusalimului, Georgiei, Serbiei, Bulgariei, Ciprului, Albaniei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei, precum şi numeroşi ierarhi ruşi. În ziua de 28 iulie, Patriarhia Moscovei îl…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a lansat săptămâna trecută un apel la strângerea de fonduri pentru victimele incendiului devastator din Grecia. Sanctitatea Sa a îndemnat comunitatea din Istanbul să ofere sprijin financiar pentru Orfelinatul Ortodox din Neo Voutsa care a ars în incendiile izbucnite săptămâna trecută în apropiere de Atena. De asemenea, Patriarhul Bartolomeu a recomandat tuturor…
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a sfinţit joi, în satul Chilia, troiţa ridicată în memoria victimelor deportărilor în Bărăgan. Troița, amplasată în curtea bisericii din Chilia, a fost ridicată de doctorul cardiolog Jenică Roateși și fratele său profesorul Mișu Roateși în memoria victimelor deportărilor în Bărăgan dintre anii 1951-1956, dar și ca recunoștință…
Cei peste 200 de tineri participanţi la Tabăra Internaţională de la Mănăstirea Oaşa l-au ascultat vineri, în încheierea evenimentului, pe Arhiepiscopul Irineu care le-a oferit mai multe sfaturi duhovniceşti. „Să aveți încredere în Dumnezeu, celebrați darul vieții și încercați să vă păstrați făgăduințele baptismale, comportându-vă ca fii al luminii pentru ca cei necredincioși și ignoranți,…
Episcopul Antonie de Bălţi a oficiat duminică Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Sloveanca, raionul Sângerei şi i-a îndemnat pe credincioşi la rugăciune, întrucât în acele momente omul „nu este singur niciodată, ci este cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu sfinţii Lui”. Pe baza textului biblic aferent Duminicii a 9-a după…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a îndemnat comunitățile ortodoxe din Istanbul să contribuie la o colectă pentru sprijinirea Orfelinatului Ortodox din Neo Voutsa care a ars în incendiile izbucnite săptămâna trecută în apropiere de Atena. Îndemnul a fost adresat de Sanctitatea Sa joi în Biserica Brâncovenească din Istanbul. După slujba închinată ocrotitoarei Bisericii, Sf. Paraschevi din Roma,…