O fotografie din interiorul Mănăstirii Bujoreni a fost selectată pentru a face parte din expoziția “Fascinating Lighting”, ce va avea loc în perioada 11-13 ianuarie 2018, în Espaço Cultural Mercês din Lisabona, Portugalia. Conform paginii oficiale de Facebook a Mănăstirii, fotografia a fost selectată în urma unei competiții internaționale online la care au participat peste…
Bancnotele şi monedele care includ noua stemă a ţării, cu Acvila de aur încoronată cu Coroana de Oţel, au fost lansate luni pe piaţă de Banca Naţională a României (BNR). Acestea au fost emise pentru a include noua stemă a ţării, adoptată prin Legea nr. 146/2016, care modifică Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi…
Părintele Patriarh Daniel s-a aflat miercuri la Academia Română, unde a adus un ultim omagiu Academicianului Ionel-Valentin Vlad, trecut duminică la cele veşnice. Sicriul cu trupul neînsufleţit este depus la sediul instituţiei. În timpul momentului comemorativ organizat astăzi, au rostit cuvinte personalităţi ale vieţii academice şi publice din România. Patriarhul României a evidenţiat în mesajul…
Romfilatelia a introdus recent în circulaţie emisiunea de mărci poștale Glorie Eternă Eroilor Primului Război Mondial, dedicată ostașilor care au luptat pentru idealul înfăptuirii României Mari. Printre aceştia se regăseşte preotul militar Constantin Nazarie. În cadrul acestei emisiuni de mărci poştale sunt ilustrate următoarele personalităţi care au luptat în Primul Război Mondial: generalii Ioan Dragalina, David Praporgescu și Radu R. Rosetti,…
Festivalul de datini şi obiceiuri la Naşterea Domnului şi Anul Nou „Tudor Pamfile“ a avut loc duminică pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale din Galați. Evenimentul s-a desfășurat după Sfânta Liturghie oficiată în catedrală de IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Conform site-ului oficial al Eparhiei, în cadrul slujbei, diaconul Constantin Căuş a fost hirotonit preot pe…
Scriitorul şi jurnalistul Cornel Constantin Ciomâzgă a fost miercuri invitatul unei seri culturale organizate de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei la Teatrul George Ciprian din Buzău, notează site-ul oficial al Eparhiei. Buzoienii au avut prilejul astfel de a se întâlni cu unul dintre cei mai importanți publiciști ai anilor 1990, întemeietor și director al mai multor…
Concertul caritabil După datini, colindăm a fost organizat luni la Biblioteca Naţională din Capitală. Fondurile colectate în urma acestei ediţii vor fi redirecţionate către un caz umanitar prezentat de Asociația P.A.V.E.L. (Asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, leucemii si anemii grave). La manifestarea culturală au fost prezenți Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar…
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) organizează săptămâna viitoare concertul de colinde cu scop caritativ După datini, colindăm! Suma de bani colectată va fi folosită pentru a ajuta familia Bengail din comuna Afumaţi, jud Ilfov. Cea de-a şaptea ediție a evenimentului va avea loc luni, 11 decembrie 2017, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României. Spectatorii vor…
Scrisoarea de condoleanțe adresată Casei Regale, marți, 5 decembrie 2017, de Prezidiul Academiei Române cu prilejul trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regele Mihai I al României, membru de onoare al Academiei Române: Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, Custode al Coroanei Române Alteţei Sale Regale Principele Radu Familiei Regale a României Academia Română…
Pr. Constantin Necula va conferenţia sâmbătă în Sighetu Marmaţiei. Tema întâlnirii va fi Mărturisitorii lui Hristos. Bucuria Bisericii. Organizatorii evenimentului sunt: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Asociaţia Maramureş Pentru Viaţă şi Familie. Iubitorii de cultură sunt aşteptaţi în 9 decembrie, la Sala Sporturilor din Sighetu Marmaţiei, începând cu ora 17:00. Preotul Constantin Necula este conferenţiar…
Anul viitor în data de 1 decembrie vom aniversa 100 ani de la Unirea Principatelor Române: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. În acest sens, Anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. Hotărârea a fost luată în…
Centrul de informare turistică din Timişoara a găzduit miercuri expoziția de fotografie ,,Lemnul de dincolo de cer” în care au fost prezentate bisericile de lemn din zona Făgetului. Delegatul Mitropolitului Banatului a fost părintele Zaharia Pereș, consilier eparhial la sectorul Cultural. În deschidere au susținut alocuțiuni: Claudiu Arieșan de la Universitatea de Vest din Timișoara,…
Grupul psaltic Tronos va concerta duminica aceasta un concert de colinde la Catedrala Ortodoxă din Negrești Oaș. În deschiderea evenimentului, care va debuta de la ora 17:00, Grupul Theologos al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului va susține un buchet de cântece. În dimineața zilei de 3 decembrie 2017, grupul psaltic condus de părintele arhidiacon Mihail Bucă…
Ziua Bucovinei, celebrată anual în 28 noiembrie, este marcată în mod deosebit în Suceava prin manifestări dedicate centenarului Marii Uniri. Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în 28 octombrie 2015 și publicată în Monitorul Oficial două zile mai târziu. Evenimentele dedicate Zilei Bucovinei au…
În cadrul Adunării Generale a Academiei Române care a avut loc vineri, Papa Francisc a fost ales cu unanimitate de voturi membru de onoare al instituției. În aceeași întrunire au fost titularizați 5 membri corespondenți. Adunarea generală din 24 noiembrie 2017, a fost prezidată de acad. Cristian Hera, Vicepreședinte al Academiei Române. Conform comunicatului transmis…
Muzeul Memorial ,,Nicolae Iorga” în parteneriat cu Trinitas TV, va organiza evenimentul intitulat Medalionul Comemorativ ,,Nicolae Iorga – reper al istorie și culturii românești”. Acesta va avea loc, în data de 27 noiembrie 2017, la sediul instituție culturale din localitatea Vălenii de Munte. În cadrul festivității va fi prezentat proiectul „Case Memoriale”, realizat de Trinitas…
Arhiepiscopia Sibiului organizează în perioada 22 noiembrie – 5 decembrie 2017 Zilele Șaguniene. Timp de 14 zile, iubitorii de artă și cultură au ocazia să participe la o serie de conferințe, concerte, lansări de carte și expoziții, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Manifestările au debutat în data de 22 noiembrie 2017 cu „Omul și…
Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj va concerta în 30 noiembrie 2017 la Musikverein din Viena, ȋn sala aurie, informează pagina de facebook a Parohiei Bisericii Ortodoxe româneşti din Viena. Din recitalul artistic fac parte opere ale unor artişti consacraţi precum Dinu Lipatti, Edvard Grieg şi George Enescu. Evenimentul va fi organizat de Ambasada României…
Colegiul Ferdinand I din Bacău aniversează, în perioada 20 – 24 noiembrie 2017, 150 de ani de la înființare. Cu acest prilej, conducerea instituției de învățământ organizează o serie de manifestării dedicate celui peste un veac de formare a tinerelor generații. Acestea vor avea loc sub sloganul Săptămâna Ferdinand 150. Evenimentele au debutat în data de…
Un Simpozion cu tema Marea Unire – apogeul unei istorii milenare va avea loc miercuri în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din Bucureşti, anunţă site-ul oficial al instituţiei. Dintre cei care vor participa se numără Acad. Răzvan Theodorescu, ce va susţine o prelegere intitulată Trei proiecte de ţară şi două generaţii, Prof. Univ. Ioan…