„Copiii sunt chipuri de lumină cultivate prin credinţă şi iubire”, spune Patriarhul Daniel. Și asta se vede cel mai bine atunci când copiii sunt acolo unde trebuie să fie, în biserică, aproape de Dumnezeu și de sfinții Lui, pentru ca astfel să deprindă o viață sfântă. Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului am realizat o selecție…
Papa Francisc s-a întâlnit vineri, la Palatul Patriarhiei, cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
În mai 1999, Papa Ioan-Paul al II-lea efectua o vizită istorică în România. Era prima vizită a unui Papă al Romei într-o țară majoritar ortodoxă. Prin amabilitatea Biroului de Presă al Patriarhiei Române vă prezentăm douăzeci de imagini de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea care a avut loc în urmă cu 20 de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică, 26 mai 2019, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea ilfoveană Pasărea. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
În perioada 15-16 mai 2019, Mănăstirea Sihăstria Putnei și-a sărbătorit hramul închinat sfinţilor Sila, Paisie şi Natan. Praznicul a început cu slujba Privegherii din seara zilei de 15 mai și a continuat a doua zi cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen. Moaștele cuvioșilor Sila, Paisie și Natan au fost descoperite în anul 1990,…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat marţi, 21 mai 2019, Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al Catedralei Patriarhale cu prilejul hramului istoric al lăcaşului de cult ctitorit de domnitorul Constantin Şerban Basarab. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Episcopul vicar Ieronim Sinaitul a oficiat luni, 20 mai 2019, slujba Privegherii înainte de hramul istoric al Catedralei Patriarhale din București, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Mii de credicioși au participat pe 15 mai 2019, în ziua praznicului Sf. Iacob Putneanul, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Putna. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Arhiepiscopii Pimen al Sucevei și Rădăuților și Ioachim al Romanului și Bacăului și cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Calinic…
Zilele trecute a fost montată în absida altarului Catedralei Naţionale Icoana Maicii Domnului „Platytera”. Icoana are dimensiuni generoase şi reprezintă cea mai mare icoană a Maicii Domnului în mozaic din România, clasându-se şi în topul celor mai mari din lume. Citeşte şi: A fost montată icoana cu cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic…