Eparhii

Liturghie arhierească la Paraclisul Sfânta Treime din Craiova

În prima duminică de după Botezul Domnului, IPS Irineu a slujit la altarul Paraclisului mitropolitan „Sfânta Treime” din Craiova. La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a ținut un cuvânt de învățătură, explicând credincioșilor prezenți dimensiunea mistică…

Omagiu adus poetului Mihai Eminescu

Însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț: ‘L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorbă cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit’. Ca în fiece…

Sărbătoarea Sfintei Tatiana în Cetatea Băniei

Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova s-a aflat în sărbătoare sâmbătă, 12 ianuarie. Manifestările liturgice închinate Sfintei Mucenițe Tatiana au început de vineri-seară prin slujba Vecerniei, Litiei și Acatistul sfintei. Sărbătoarea a continuat…

Copiii, premiați în parohia clujeană Nașterea Domnului

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a continuat proiectul „Luna credincioșilor”, astfel că duminică, 13 ianuarie, după Sfânta Liturghie, au fost sărbătoriți în biserică toți copiii care au avut succese deosebite în anul 2012 la…

Binecuvântări arhierești în parohiile ardelene

În duminica de după Bobotează, Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Sibiu. Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul…

Bazilică bizantină descoperită în Demre

Arheologii turci au descoperit de curând o bazilică bizantină în localitatea Demre, din sud-vestul Turciei, veche localitate unde a păstorit Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Lăcașul de cult păstrează fresce deosebite și bine conservate,…

Ziua Culturii Naționale

Camera Deputaților a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naționale. Președintele României a semnat decretul de promulgare a…