Copiii, premiați în parohia clujeană Nașterea Domnului

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a continuat proiectul „Luna credincioșilor”, astfel că duminică, 13 ianuarie, după Sfânta Liturghie, au fost sărbătoriți în biserică toți copiii care au avut succese deosebite în anul 2012 la competiții și olimpiade județene, naționale și internaționale, în toate domeniile: știință, literatură, cultură, artă, sport. Au fsot prezenți în special elevi de la Școala „Constantin Brâncuși”, care au excelat anul trecut la olimpiade, concursuri de literatură și în alte domenii ale științei, precum și la competiții sportive.

În fața întregii comunități a parohiei, cei 30 de copii au fost felicitați de către preoții bisericii, de către prof. Eugenia Marcu, director al Școlii „Constantin Brâncuși” și au primit diplome și mici daruri, informează „Ziarul Lumina”.

„Această întâlnire cu cei care se străduiesc să urce prin muncă asiduă pe calea succesului are drept scop recunoașterea tinerilor valoroși și reprezintă prilejul de a ne bucura de faptul că munca familiei, a bisericii și a școlii dă rod frumos prin aceste vlăstare crescute aici, de noi și lângă noi”, a precizat pr. paroh Nicolae Buda.

Comentarii Facebook


Știri recente