Eparhii

Întrunirea Adunării Eparhiale în Arhiepiscopia Târgoviștei

Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, au avut loc, marți, 15 ianuarie 2013, la Reședința Eparhială din Târgoviște, lucrările anuale a Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Târgoviștei, după cum ne informează Biroul de Presă…

Hram la parohia românească din Sydney

În duminica după Botezul Domnului, 13 ianuarie 2013, românii ortodocși din Sydney, Australia, l-au cinstit pe Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul și au sărbătorit 10 ani de la înființarea parohiei ortodoxe române din acest oraș. La…

Eminescu omagiat în eparhiile Patriarhiei Române

Ziua de 15 ianuarie reprezintă pentru toți românii Ziua Culturii Naționale și totodată reprezintă data nașterii poetului de geniu Mihai Eminescu. Astfel, în primele zile ale acestei săptămâni, poetul Mihai Eminescu a fost comemorat, în…

Sfântul Apostol Petru cinstit în Biserica Ortodoxă

Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida (în Galileea Palestinei). Era fiul lui Iona și fratele mai mare al Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi-chemat. Numele său din părinți era Simon. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobol…

Hramul Bisericii Doamna Oltea din Capitală

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – „Doamna Oltea” din Capitală își va sărbători pe 17 ianuarie pe cel de-al doilea ocrotitor, Sfântul Antonie cel Mare. Parohia, aflată în Secorul 2 al Bucureștiului, desfășoară o bogată lucrare…

Parastas pentru Arhiepiscopul Epifanie

În Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău a fost oficiat astăzi, 15 ianuarie 2013, parastasul de nouă zile pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie. La slujbă au participat elevi de la Seminarul „Chesarie Episcopul” din Buzău…

Colocviu despre pelerinaje la București

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 15 ianuarie 2013, un colocviu în cadrul căruia s-a discutat despre pelerinaje. Evenimentul este organizat de Centrul de Studii și Documentare „Societate,…